monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc, control pe șantierul din Piața Lucian Blaga. „Am numărat 83 de persoane pe șantier. Când ajunge cuțitul la os la român, se mobilizează”

A mai rămas doar o săptămână până la termenul limită de finalizare a lucrărilor din Piața Lucian Blaga și de pe străzile adiacente.

Emil Boc, control pe șantierul din Piața Lucian Blaga. „Am numărat 83 de persoane pe șantier. Când ajunge cuțitul la os la român, se mobilizează”

 

 


Primarul Emil Boc a ieșit marți într-un scurt control pe șantierul din Piața Lucian Blaga și a prezentat stadiul actual al lucrărilor. Termenul limită a acestora este data de 1 decembrie, constructorul mobilizând zeci de muncitori pe teren, sub amenințarea aplicării de penalități și a includerii pe „lista rușinii”.

 


Într-un video transmis live pe rețelele de socializare, edilul clujean a prezentat situația de pe șantier.


„Aș vrea să vedeți un control la șantierul din Piața Lucian Blaga, un șantier pe bani europeni și care va contribui la modernizarea Clujului. Ne aflăm în față la Biblioteca Centrală Universitară. Aici a fost finalizat pavajul, urmează să fie amplasate stațiile pentru mașini electrice. De asemenea, statuia lui Lucian Blaga este pusă în evidență, pentru că este o personalitate de talie națională, europeană, mondială și o mândrie a Clujului cultural. Ne bucurăm că putem pune pe această cale mai bine în valoare statuia lui Lucian Blaga”, a afirmat primarul Emil Boc. 

„De ce nu au putut să fie din iulie-august câte 80, 100 de persoane pe șantier?”

Edilul spune că, în timpul controlului de pe șantier a numărat circa 80 de persoane, lucru nemaiîntâlnit până acum.


„Termenul de finalizare a acestui șantier este 1 decembrie. Pe parcursul verii, nu s-a lucrat la intensitatea la care am cerut și am spus că la 1 decembrie, dacă nu e gata lucrarea, firma va fi trecută pe o listă a rușinii. Azi am numărat pe șantier aproximativ 83 de persoane. Probabil prima întrebare care vă vine în minte tuturor este de ce nu au putut să fie din iulie-august câte 80, 100 de persoane pe șantier și nu doar acum, când se apropie termenul final. Dacă termină, foarte bine, nu vor avea penalizări la contract și nu vor fi pe lista rușinii. Acum pare un furnicar pe șantier, în față la intrarea în parkingul Primăriei. Se lucrează la toate componentele, semaforizare, pavaj, partea care ține de șantiere, lucrurile merg în direcția bună”, a adăugat edilul.

Lucrările sunt în toi pe latura nordică

În prezent, se lucrează intens la finalizarea trotuarelor în fața cofetăriei Croco, la intrarea pe strada Napoca, dar și la Casa de Cultură a studenților, a arătat primarul.


„În față la Croco, șantierul este în plină desfășurare. Aici se va crea o piațetă foarte frumoasă, sunt plantați arbori de mari dimensiuni care vor arăta foarte bine pe parcursul anului, după ce lucrarea va fi finalizată. Sunt 13 arbori în total, în fața cofetăriei Croco. Lucrările au un ritm mult mai accelerat decât în perioadele anterioare. Mai e o săptămână de lucru, pot să finalizeze și această parte. Străzile Emil Isac și strada Petru Maior au fost finalizate deja, a mai rămas de lucru în Piața Blaga. Se lucrează încă și la Casa de Cultură a Studenților, inclusiv la scările pentru persoane cu dizabilități. Casa de Cultură a fost refațadizată. La intrarea pe strada Napoca, pavajul este în bună parte montat. Când ajunge cuțitul la os la român, se pare că se mobilizează mai repede”, a mai declarat Emil Boc.

„Lucrurile par că merg în direcția bună”

Primarul a apreciat că „lucrurile par că merg în direcția bună”, iar finalizarea la termen a proiectului este încă posibilă.

„După cum arată lucrurile par că merg în direcția bună, mai au o săptămână pentru a finaliza toată lucrarea de pe această stradă, dar până acum au făcut cele mai grele lucrări, acum sunt lucrurile acestea de migală, la trotuar, la stâlpi și lucrările din Piața Blaga, aducerea de către mașini a pavajului suplimentar. Se vor demonta toate formele de iluminat de pe mijlocul străzii, cu cablu și vor rămâne doar stâlpii, unu care iluminează și celălalt care iluminează trotuarul, cu sistem LED”, a spus edilul clujean.

Strada Emil Isac a fost finalizată și deschisă circulației

Strada Emil Isac a fost modernizată și deschisă circulației la finalul lunii octombrie. Au fost amenajate piste de biciclete, rastele pentru biciclete și 6 stații de încărcat trotinete și biciclete electrice.

Pe strada Emil Isac, trotuarele și noul scuar amenajat sunt realizate din plăci de granit, cu o grosime de 10 centimetri și au fost plantați arbori. Pe lângă acestea, au fost amenajate trei zone pentru accesul facil al persoanelor cu dizabilități.

De asemenea, au fost amenajate zone de liniștire trafic, două locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, precum și o stație de încărcare pentru două mașini electrice.

CITEȘTE ȘI

- 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în Piața Lucian Blaga. Boc: „Ce frumos este să îți curgă 1.000 de lei pe zi în buget fără să faci nimic”