monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Se scumpeşte laptele

Reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România atrag atenţia asupra faptului că laptele se va scumpi în această iarnă cu 10-12%.

Cauza pe care o invocă fermierii şi crescătorii de vaci din România este că subvenţia şi ajutorul de la stat este prea mic. „Impactul economic negativ al lipsei de sprijin pentru acest sector este major. Importul este în creştere în detrimentul exportului, afectând astfel balanţa comercială. Fermierii şi proprietarii de vaci sunt decapitalizaţi, iar intervenţia statului prin subvenţie, la fel cum este în toată Europa, este extem de minimă. Toate acestea se răsfrâng şi în plan social prin creşterea preţurilor produselor de lapte şi carne de pe piaţă. Consecinţa este că în această iarnă, preţul laptelui va creşte cu 10-12%, din cauza scumpirii furajelor care reprezintă 75% din costuri”, spun reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România.   D.B.M.