monitorulcj.ro Menu
Actualitate

USL Cluj, în sprijinul bolnavilor de diabet

Luni, 14 noiembrie, USL Cluj, în parteneriat cu Centrul Medical Asteco şi Asociaţia studenţilor de la Facultatea de Farmacie, va asigura testarea gratuită a glicemiei în trei locaţii din Cluj-Napoca.

Mai exact, clujenii îşi vor putea testa glicemia la Centrul Medical Asteco, de pe strada Constantin Brâncuşi Nr. 105, Gheorgheni, între orele 09.00 şi 20.00, în incinta Polus Center, între orele 10.00 şi 21.00 şi la sediul PSD Cluj Napoca, de pe strada Piaţa Avram Iancu, între orele 10.00 şi 18.00.  Prin această iniţiativă, Uniunea Social Liberală se alătură Federației Internaționale de Diabet (IDF) în organizarea Zilei Mondiale a Diabetului, eveniment desfăşurat anual cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății.  „Considerăm necesară o mobilizare locală de informare a cetăţenilor asupra diabetului şi vom demara o campanie de testare gratuită a glicemiei, prin acest demers dorind să aducem un aport la conştientizarea populaţiei în legătură cu prevenţia în sănătate, să crească nivelul de informare asupra diabetului dar şi a altor boli care pot duce la deces. Informarea şi practicarea unui stil de viaţă sănătos pot preveni diabetul şi fiindcă ne pasă ne implicăm în această luptă pentru viaţă”, susţine vicepreşedintele PSD Cluj, Aurelia Cristea.