monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mesajul Alianței Studenților, după moartea tânărului din Cluj: „Nu avem un învățământ centrat pe student și nevoile sale”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis un mesaj, după moartea studentului din Cluj. Stresul adus tinerilor din facultăți ar duce la agravarea problemelor de sănătate existente.

Mesajul Alianței Studenților, după moartea tânărului din Cluj: „Nu avem un învățământ centrat pe student și nevoile sale”

 

 


Alianța Națională a Studenților a transmis un mesaj pe pagina de Facebook prin care își exprimă regretul față de studentul din Cluj, care a murit în urma unui infarct, înainte să intre într-un examen online.

 


„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă regretul profund față de decesul colegului din Cluj-Napoca, student la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Acesta s-a stins din viață în decursul zilei de 18 ianuarie, în urma unui infarct care s-ar fi produs înainte de începerea unui examen”, scrie Alianța.

Pe lângă acest lucru, Alianța Națională a Studenților trage un semnal de alarmă în legătură cu tragediile de acest fel, fiindcă nu există o strategie în ceea ce privește protejarea sănătății mintale a studenților:


„Din nefericire, tragediile, cum este cea de ieri, ne amintesc încă o dată de lipsa unor strategii și a unor acțiuni coordonate la nivel național și la nivel universitar în ceea ce privește sănătatea mintală a studenților, deși multe țări oferă exemple de bună practică”, a mai scris ANOSR.

Sănătatea mintală, o adevărată problemă în educația românească

Alianța Națională a Studenților susține faptul că este necesar ca studenții să primească sprijin psihologic în legătură cu diverse probleme personale, dar și realația student-profesor:


„Este acută nevoia oferirii de sprijin psihologic studenților care se confruntă cu diferite probleme personale, împreună cu o schimbare de paradigmă în ceea ce privește „starea de bine” a studentului. Decalajele de învățare și problemele cu care se confruntă în general studenții pot fi depășite doar prin înțelegerea și colaborarea studenților și a cadrelor didactice, iar dialogul, sprijinul individualizat și flexibilitatea sunt esențiale în această perioadă.”

Având în vedere ultima tragedie, moartea studentului clujean, ANOSR susține că acum este momentul în care să conștientizăm că sănătatea mintală este o problemă în educația românească, fiind nevoie de o strategie în care studentul și nevoile sale să fie pus în centru. Totuși, acest lucru nu va mai schimba, din păcate, soarta tânărului student din Cluj.


„Este momentul să conștientizăm cu adevărat că sănătatea mintală reprezintă o reală problemă în educația românească, că nu avem în continuare un învățământ centrat pe student și nevoile sale, iar măsurile întârzie să apară. Toate acestea nu pot, în schimb, întoarce evenimentul tragic produs ieri și alunga durerea încercată de cei dragi. Transmitem condoleanțe familiei și celor apropiați!”, a mai scris Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.

CITEȘTE ȘI:

Val de reacții din partea părinților după moartea studentului din Cluj: „Creștem generații înspăimântate, asta nu mai e școală”