monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nici anul acesta nu vom avea legătură la Autostrada Transilvania. Noul termen promis de Boc, începutul lui 2022

Conectarea Clujului la Autostrada Transilvania rămâne la stadiul de promisiune și în 2021. Drumul de șapte kilometri ar urma să fie gata abia peste un an.

Nici anul acesta nu vom avea legătură la Autostrada Transilvania. Noul termen promis de Boc, începutul lui 2022

 

 


 

În primăvara anului 2020, primarul Emil Boc declara că drumul expres ce va lega Clujul la Autostrada Transilvania ar putea fi gata anul acesta.


 

Termenul pare acum unul nerealist, având în vedere că abia în noiembrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al lucrării, edilul clujean avansând un nou termen la care clujenii ar putea circula pe drumul expres: începutul anului 2022.


„Conectarea Clujului la Autostrada Transilvania va scoate tot traficul greu care astăzi vine din Baciu, care se descarcă pe autostradă, că dacă vii de la București și mergi la Baia Mare sau la Bistrița, mergi pe autostradă până la Gilău, de acolo te duci până la Martinești, de acolo cobori de pe autostradă la Nădășel și vii prin Baciu, pe Bulevardul Muncii, prin tot Clujul, ca să ajungi la nodul de legătură de la Apahida – Vâlcele, de unde să o iei după aceea spre Baia Mare sau spre Bistrița. Or, atunci când vom avea Clujul conectat la autostradă, vii de la București pe autostradă, ieși pe la Martinești și nu mai vii înspre Cluj, ci va fi o legătură de șapte kilometri care vor conecta nodul de la Vâlcelel la Apahida și apoi poți să mergi direct la Baia Mare sau spre Bistrița, fără să mai vii prin Baciu sau prin Cluj. Va fi un impact major pentru calitatea vieții, și din Turda care va scăpa de traficul de astăzi, și Baciu va scăpa de aglomerarea extraordinară pe care o are cu camioane și Clujul – pe toată axa de la intrare din Baciu, până la ieșirea înspre Apahida.

Studiul de fezabilitate va fi gata în februarie și se va organiza licitația. Începutul anului 2022 ar trebui să ne găsească cu proiectul gata, cu cei șapte kilometri de conectare a Clujului la Autostradă”, a declarat primarul Emil Boc, la o emisiune TV.


Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt în lucru

În noiembrie 2020, CNAIR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiect tehnic pentru drumul expres ce va lega Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania, prin localitatea Mărtinești.

Câștigătorul contractului este asocierea condusă de firma clujeană SC Explan SRL, cu China Highway Engineering Consultants Corporation (terț) și subcontractanții Protelco S.A., Electronic Solutions, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, EPMC Consulting, Societate Civilă de Avocați Teaha & Fuzesi, Expertus, MRD Instal, Oficiul Județean de Studii Pedologice și Agrochimi, Medinstal Proiectare Iinstalații Protecția Mediului S.R.L., SC Geologic Site SRL, Frasinul, TTL Planning, NV Construct S.R.L., DANAVI, S.C. Belevion Geotopo S.R.L., 4C Project Consulting și DIMEX-2000 COMPANY S.R.L.


SC Explan SRL face parte din asocierea care a câștigat contractul de realizare a Studiului de fezabilitate a Planului Urbanistic Zonal și a Detaliilor tehnice de autorizare a Centurii Metropolitane a Clujului.

Valoarea contractului semnat cu SC Explan SRL este de 2.707.123,03 lei fără TVA.

CITEȘTE ȘI

Cum va arăta tronsonul Nădășelu-Zimbor, de pe Autostrada Transilvania? VIDEO