monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Anchetă la Serviciul de Ambulanțe Cluj în cazul dispecerului care a refuzat să ajute doi părinți disperați. VIDEO

DSU a solicitat declanșarea unei anchete în cazul operatorului de la Urgențe Cluj care a refuzat să trimită o ambulanță pentru fetița de doi ani care sângera.

Anchetă la Serviciul de Ambulanțe Cluj în cazul dispecerului care a refuzat să ajute doi părinți disperați

 

 


Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a solicitat declanșarea unei anchete în cazul operatorului de la Serviciul de Ambulanță Cluj, care a refuzat să trimită o ambulanță pentru o fetiță de doi ani care sângera.

 


„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre aparținatorul unei fetițe și un operator al Serviciului de Ambulanță Cluj, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță și a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj”, au transmis reprezentanții DSU pe pagina de Facebook.

De asemenea, reprezentanții DSU spun că nu vor tolera un astfel de comportament din partea personalului.


„Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate,  acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112”, au mai precizat reprezentanții DSU.

Incidentul a avut loc acum trei luni, când un clujean a sunat la 112 pentru că fetița sa de doar doi ani urina sânge. Dispecerul de la Urgențe a refuzat să trimită o ambulanță, deoarece nu a considerat că nu este o urgență.


Abia după al treila apel telefonic la 112 a fost trimisă o ambulanță, spun părinții. Din fericire, fetița este sănătoasă în acest moment, dar părinții vor să se ia măsuri în ceea ce privește modul de abordare a celor care lucrează la urgențe.

CITEȘTE ȘI:


Dispecerul de la Urgențe a refuzat să trimită o ambulanță pentru o fetiță de doi ani care sângera. VIDEO