Actualitate
Peste 30 de trenuri Inter-Regio vor deveni de la 1 aprilie Regio-Expres. Care sunt beneficiile?
CFR Călători a anunțat că alte 34 de trenuri Inter-Regio vor deveni Regio-Expres de la 1 aprilie. Prețul unui bilet va fi mult mai ieftin.
CFR Călători anunţă că încă 34 de trenuri InterRegio din toată ţara, printre care și din Cluj-Napoca, vor deveni de la 1 aprilie, trenuri Regio-Expres, care au un tarif scăzut, la nivelul trenurilor Regio, dar beneficiază de viteza şi confortul trenurilor InterRegio, precum şi de rezervare pentru loc.
„Ţinem cont de părerea călătorilor noştri prin deciziile pe care le luăm, iar dorinţa noastră este de a creşte accesibilitatea la trenurile noastre. Astfel, în Anul European al căilor ferate, CFR Călători vine în întâmpinarea nevoilor de călătorie prin transformarea, din 1 aprilie 2021, a încă unui pachet consistent de 34 de trenuri Interregio (IR), în regim de trenuri Regio-Expres (RE)", precizează reprezentanţii companiei într-un comunicat.
Trenurile transformate în RE vor avea în continuare acelaşi nivel de confort şi facilităţi oferite de anterioarele trenuri IR. Practic, călătorii vor avea ocazia să călătorească la confort de IR la tarife mai mici, de tren Regio cu rezervarea locului. De asemenea, se vor menţine orele şi în mare parte staţiile de plecări/sosiri, fără scăderea vitezei de circulaţie.
„Suntem mereu atenţi la călătorii noştri. Orele şi zilele voastre preferate de plecare, durata şi condiţiile de călătorie sunt mereu priorităţile noastre şi de aceea ţinem legătura cu voi, iar opinia voastră este întotdeauna reflectată în deciziile pe care CFR Călători le ia. Un bun exemplu îl reprezintă pachetul consistent de 34 de trenuri, care începând cu 1 aprilie circulă în regim de Regio-Expres, un tip de tren care rezolvă nevoile specifice de transport ale unei categorii largi de călători.
Pe înţelesul tuturor, Regio-Expres este echivalentul trenului Accelerat clasic, conceput să umple golul între Regio şi InterRegio care reprezintă echivalentul fostelor trenuri Personale şi respectiv Rapide. Ne bucurăm că în sfârşit putem să vă oferim acest serviciu atât de util şi care îmbunătăţeşte spectaculos raportul calitate-preţ al serviciilor noastre", a declarat Dan Costescu, directorul general CFR Călători.
Trenurile IR care vor deveni RE, sunt:
IR 1557 Bucureşti Nord - Ploieşti Sud
IR 1558 Buzău - Bucureşti Nord,
IR 1559 Bucureşti Nord - Buzău
IR 1576 Galaţi - Bucureşti Nord
IR 1577 Bucureşti Nord - Galaţi
IR 1588 Medgidia - Bucureşti Nord
IR 1589 Bucureşti Nord - Medgidia
IR1590 Drobeta Turnu Severin - Bucureşti Nord
IR 1593 Bucureşti Nord - Craiova
IR 1630 Braşov - Bucureşti Nord
IR 1638 Cluj Napoca - Dej Călători
IR 1639 Dej Călători - Cluj Napoca
IR 1648 Sărăţel - Bistriţa Nord
IR 1649 Bistriţa Nord - Sărăţel
IR 1745 Bucureşti Nord - Cluj Napoca - Baia Mare pe distanţa Cluj Napoca - Baia Mare
IR 1746 Baia Mare - Cluj Napoca - Bucureşti Nord pe distanţa Baia Mare - Cluj Napoca
IR 1748 Cluj Napoca - Târgu Mureş
IR 1749 Târgu Mureş - Cluj Napoca
IR 1818 Timişoara Nord - Simeria - Târgu Mureş va circula ca RE
IR 1819 Târgu Mureş - Simeria - Timişoara Nord va circula ca RE
IR 1825 Bucureşti Nord - Târgu Jiu devine
IR 1826 Târgu Jiu - Bucureşti Nord devine RE
IR 1863 Iaşi - Galaţi, care devine RE
IR 1866 Galaţi – Iaşi
IR 1891 Bucureşti Nord- Craiova
IR 1892 Craiova - Bucureşti Nord
IR 1893 Bucureşti Nord – Craiova
IR 1894 Craiova - Bucureşti Nord
IR 1895 Bucureşti Nord – Craiova
IR 1896 Craiova - Bucureşti Nord,
IR 1923 Mangalia - Bucureşti Nord - Sibiu care pe distanţa Mangalia - Bucureşti Nord
IR 1924 Sibiu - Bucureşti Nord - Mangalia, care pe distanţa Bucureşti Nord - Mangalia
IR 1970 Galaţi – Constanţa
IR 1971 Constanţa - Galaţi
Acest pachet de trenuri se adaugă trenurilor InterRegio de pe ruta Titu - Târgovişte şi retur care circulă deja din luna februarie ca trenuri Regio-Expres, serviciile de transport pe această relaţie fiind asigurate doar cu trenuri Regio şi Regio-Expres, pentru creşterea accesibilităţii la călătoria cu trenul.
„Pentru a facilita deplasările călătorilor noştri, mare parte dintre trenurile cu plecare din Bucureşti care au înregistrat creşteri ale cererii de transport spre Piteşti şi respectiv Bucureşti - Piteşti - Craiova şi retur, sunt formate din locomotivă şi vagoane, iar altele circulă deja în regim de tren Regio-Expres. Desigur, şi aceste trenuri RE au duratele de parcurs mai scurte, mai puţine opriri şi confort sporit de InterRegio", subliniază reprezentanţii CFR Călători.