monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două mașini, incendiate intenționat în Turda! Polițiștii au deschis o anchetă. FOTO

Două mașini din Turda au ars ca torțele. Pompierii au constatat că este vorba despre un incendiu provocat intenționat, iar acum polițiștii au deschis o anchetă.

Două mașini, incendiate intenționat în Turda! Polițiștii au deschis o anchetă.

 

 


Pompierii au intervenit miercuri seară pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit la o mașină parcată în Piața Romană din Turda. Din primele informații oferite de poliție, se pare că incendiul ar fi fost provocat intenționat.

 


Pompierii din Turda au reușit să stingă focul destul de repede, doar că mașina a fost total distrusă. Când au ajuns la fața locului, mașina ardea generalizat.

Flăcările s-au extins și la al doilea autoturism care era parcat fix lângă. Mașina care a luat foc initial era parcată acolo de două zile, potrivit TurdaNews.


Polițiștii au deschis o anchetă având în vedere că sepcialiștii ISU confirm faptul că incendiul a fost provocat intenționat.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere.


Conform primelor date ale ISU, cauza preliminară a evenimentului ar fi o sursă de aprindere intenționată pentru a genera incendiul, în cadrul anchetei fiind astfel efectuate investigații pentru identificarea autorului și luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Cluj.  

CITEȘTE ȘI:


Mașină ÎN FLĂCĂRI în Zorilor! A ars ca o torță. FOTO/VIDEO