monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii vor avea o nouă linie de autobuz, pe ruta Someșeni-Zorilor. Boc: „Această linie este în atenția primăriei”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că va fi realizată o linie CTP de transport în comun care va lega cartierele Someșeni și Zorilor.

O nouă linie de autobuz, pe ruta Someșeni-Zorilor.

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat joi la radio că se află în atenția autorităților locale implementarea unei noi linii CTP de autobuz. Ruta vizată va lega cartierele Someșeni și Zorilor.

 


Astfel, varianta care urmează să fie implementată este cea Emerson-Plevnei-Zorilor, aceasta adresându-se în special clujenilor care lucrează în zona Emerson. Emil Boc a precizat că în acest moment există deja autobuze speciale pentru cei care lucrează la Emerson, însă o nouă linie care să lege cartierele Someșei și Zorilor se află în atenția autorităților locale.

Clujul, în top european la plăți online

„Această linie este în atenția noastră. Nu ne extindem însă, până nu oferim calitate”, a spus edilul.


Acesta a vorbit și despre faptul că municipiul Cluj-Napoca se află într-un top european, din punct de vedere al plăților electronice făcute de cei care circulă cu autobuzul.

„CTP ne-a dus într-un clasament onorabil european cu privire la numărul de plăți făcute în manieră electronică. Cluj-Napoca a ajuns un oraș de referință în această privință. Clujenii preferă tot mai des plățile online, inclusiv la primărie, acestea fiind de două ori mai multe în primele luni ale acestui an, în comparație cu 2020”, a explicat primarul.


CITEȘTE ȘI

Zeci de stații CTP cu iz comunist vor fi modernizate. Ar putea fi concesionate din nou