Actualitate
Târg de Moş Nicolae cu scop caritabil
Copiii clujeni vor putea dona 50% din banii obţinuţi pe jucăriile vechi pentru cauze caritabile.
Copiii clujeni cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani sunt invitaţi sâmbătă, 26 noiembrie, să participe la „Bazarul lui Moş Nicolae” – un târg în cadrul căruia îşi pot vinde toate jucăriile de care nu mai au nevoie sau decoraţii realizate de către ei pentru perioada de iarnă.
Din sumele obţinute, copiii clujeni vor putea dona 50% pentru cauze caritabile, la alegerea lor. Astfel, banii pot ajunge la copiii care suferă de boli grave sau la cei mai puţin favorizaţi de soartă, pentru care comunitarea poate să joace rolului Moşului. Târgul va avea loc în incinta Iulius Mall, în zona intrării principale, între orele 11.00 şi 16.00. Pentru a putea participa la acest eveniment, copiii trebuie să se înscrie trimiţând un mesaj la adresa de e-mail office@scoalainternationala.ro. Elevii clujeni se pot înscrie atât în grup, cu ajutorul educatoarelor sau învăţătoarelor, cât şi individual, cu ajutorul părinţilor, până la data de 25 noiembrie, ora 15.00. În ceea ce priveşte cauzele caritabile către care vor fi direcţionaţi 50% din banii obţinuţi din vânzarea decoraţiilor sau a jucăriilor, acestea pot fi decise fie de către fiecare grup în parte, fie se pot alege dintre cauzele promovate de eveniment.
Donaţii pentru copiii bolnavi
Printre copiii care au în acest moment nevoie de ajutorul semenilor lor se numără Kristoff – un micuţ clujean care se luptă cu moartea în fiecare zi din tratamentul său pentru leucemie. O altă cauză către care banii copiilor clujeni vor fi folosiţi pentru a veni în ajutorul unor micuţi este donarea către Asociaţia Little People – care sprijină copiii cu diverse forme de cancer. Asociaţia Autism Transilvania va putea fi la rândul său un receptor al donaţiilor, cu ajutorul cărora poate contribui pentru terapia unor copii care s-au născut cu această afecţiune. De asemenea Asociaţia Paşi Înainte – dedicată terapiei şi creşterii gradului de acceptare socială a copiilor cu ADHD - este o organizaţie care ar putea folosi fondurile donate pentru a dezvolta servicii pentru un număr cât mai mare de copii clujeni care au această afecţiune. O altă modalitate de utilizare a fondurilor donate este de a cumpăra mici cadouri noi, de dimensiuni care să permită împachetarea într-o cutie de pantofi, pe care o pot împacheta în hârtie cadou şi să o doneze celor câtorva organizaţii care colectează „shoe box”-uri pentru a le dărui celor la care Moş Nicolae nu ajunge niciodată.
Evenimentul este iniţiat de Şcoala Internaţională Cluj, în parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca şi complexul comercial Iulius Mall.