monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cristi Dănileț, judecător clujean, vizat pentru suspendare din cauza unor discuții pe Facebook

Opt magistrați, printre care și Cristi Dănileț, riscă să fie suspendați de către Inspecția Judiciară. Asociații precum „Inițiativa pentru justiție” condamnă această decizie.

Cristi Dănileț, judecător clujean, vizat pentru suspendare din cauza unor discuții pe Facebook

 

 


Cristi Dănileț, unul dintre cei mai cunoscuți judecători clujeni și important militant pentru educația juridică a cetățenilor și pentru independența, responsabilitatea justiției, riscă suspendarea din partea Inspecției Judiciare.

Potrivit surselor publicației citate, atât acesta, cât și ceilalți judecători vizați nici măcar nu au fost chemați să dea explicații, ci doar au fost informați pe e-mail că sunt cercetați disciplinar.


Pe lângă el, mai sunt cercetați disciplinar, vizați pentru suspendare Dragoș Călin (Curtea de Apel București), Laurențiu Marius Grecu (Tribunalul Mehedinți), Alina Mihaela Gioroceanu (Tribunalul Olt), Anca Codreanu (Tribunalul Brașov), Georgeta Ciungan (Tribunalul Bihor), Alexandru Bălășanu (Judecătoria Botoșani) și Ioan Fundătureanu (Curtea de Apel Pitești).

O „răzbunare” a șefului Inspecției Judiciare

Potrivit Radio Europa Liberă, șeful Inspecției Judiciare, Netejoru a cerut Secției pentru Judecători a CSM să îi suspende din funcție pe judecători, până când instituția pe care el o conduce va stabili dacă „au adus atingere prestigiului Justiției și au făcut politică”.


Asociațile „Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și „Inițiativa pentru Justiție” îl acuză pe șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, de duplicitate după ce acesta a cerut suspendarea a opt judecători pentru discuții purtate pe Facebook.

Doi dintre judecătorii vizați, Dragoș Călin și Alina Gioroceanu, au sesizat Curtea de Justiție a UE în legătură cu numirea interimară a lui Netejoru la Inspecția Judiciară, dar și în ce privește inființarea Secției Speciale.


În aceste condiții, cele două asociații de magistrați care au reacționat miercuri sugerează că este vorba de o răzbunare a lui Netejoru față de judecători care au „opinii diferite de opiniile grupului său de interese”.

Încălcarea oricărui cadru legal

Mesajele pentru care Inspecția Judiciară îi cercetează disciplinar au fost postate într-un grup de Facebook („Forumul magistraților”), în care sunt peste 2.000 de judecători și procurori din toată țara. Fragmente de pe acest grup au apărut într-o publicație și astfel Netejoru motivează acțiunea disciplinară.


„Modalitatea în care Inspecția Judiciară alege să acționeze depășește cu mult orice cadru legal pe care aceasta îl are la dispoziție și arată utilizarea dublului standard, inacceptabil în orice sistem democratic decent”, a fost scris într-un comunicat transmis SpotMedia de la asociațiile amintite.

Sprijinul asociațiilor și demersurile necesare

Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) se opune și ea cu fermitate în ce privesc „acțiunile Inspecţiei Judiciare de vânare a magistraţilor reformişti”, se arată într-un comunicat de presă.

ICDE atenţionează comunitatea naţională şi internaţională că magistraţii sunt cercetaţi pentru opiniile lor, neexprimate cu intenţia de a ajunge în spaţiul public, pentru simplul fapt că s-au opus modificărilor. Solicită stoparea acţiunilor de intimidare desfăşurate de Inspecţia Judiciară şi CSM. Solicită ministrului Justiţiei modificarea legii ca magistraţii să se poată exprima liber”, se mai arată în comunicatul citat.

Astfel, ministrului Justiției i se solicită ”să facă demersuri pentru abrogarea dispoziţiei de la art. 99 lit (a) din Legea nr. 303/2004”, dispoziție care ”permite cercetarea unui magistrat pentru orice fel de conduită care aduce atingere imaginii justiţiei, în timpul exercitării funcţiei sau în afara acesteia”.

”Formularea este atât de vagă, încât orice magistrat care nu este pe placul Inspecţiei poate fi cercetat după un simplu articol de presă. Existenţa acestei dispoziţii neclare face ca magistraţii să nu îşi poată regla conduita.

Că este aşa, o demonstrează practica profund subiectivă a Inspecţiei Judiciare, care nu a demarat cercetarea împotriva unor judecători despre care presa centrală a relatat că au avut declaraţii ironice şi chiar belicoase la adresa preşedintelui ţării, premierului ţării, procurorilor, Comisiei Europene, campaniei de vaccinare, românilor per ansamblu şi care s-au opus în mod constat reformelor”, se mai arată, printre altele, în documentul citat.