monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări de mântuială! Drum județean, plin de gropi la câteva luni după modernizare. CJ Cluj: „Drumul este într-o stare chiar bună”

De la un an de la finalizarea lucrărilor de întreținere și asfaltare a unui drum din județ, au început să apară gropi. Consiliul Județean amână lucrările dar în același timp susțin că stadiul drumului este unul bun.

Lucrări de mântuială! Drum județean, plin de gropi la câteva luni după modernizare.

 

 


Un drum județean a „crăpat” la niciun an de la executarea lucrărilor de întreținere și asfaltare executate de Consiliul Județean Cluj (CJC). Gropile și crăpăturile în asfalt au apărut imediat după finalizarea lucrărilor de întreținere.

 


Este vorba despre DJ161 (Dăbâca-Pâglișa-Dârja-Panticeu), drum care a intrat inițial într-un program de întreținere al Consiliului Județean Cluj, iar ulterior a fost inclus în Programul de lucrări de modernizare și reabilitare 2018-2020.

Drum plin de gropi la doar un an de la finalizarea lucrărilor de întreținere

Cu toate acestea, modernizarea nu a început nici măcar în anul 2021, scuzele Consiliului fiind „volumul mare de lucrări demarate în 2020”.


Teodor Turdean, un locuitor din satul Dârja „a stat capul” Consiliului, timp de trei ani pentru a le semnala problemele drumului, dar și pentru a le aduce la cunoștință că promisiunile făcute de ei nu sunt duse până la capăt.  

În anul 2018, Consiliul Județean a început lucrările de întreținere care au presupus realizarea unor lucrări de asfaltare într-un singur strat. În anul 2019, drumul a intrat în Programul de modernizare și reabilitare 2018-2020.


Teodor Turdean a strâns peste 400 de semnături de la sătenii din Dăbâca-Pâglișa-Dârja-Panticeu pentru a trimite o petiție Consiliului Județean Cluj.

„Lucrurile care sunt promise, trebuie și făcute. Eu nu vreau nimic altceva, decât să înceapă lucrările și să le și finalizeze. Lucrările lor de întreținere nu au durat nici câteva luni, iar drumul a început să se deterioreze. Drumul de acolo este periculos, oamenii se plâng, să nu credeți că sunt singurul care vrea drumul făcut”, a declarat pentru monitorulcj.ro Teodor Turdean.


Teodor Turdean s-a săturat de „promisiunile” autorităților în ceea ce privește întreținerea drumurilor și a trimis mai multe solicitări, cerând infromații. DJ161 a intrat chiar și în proiect de modernizare în anul 2019, însă lucrările se lasă așteptate din cauza volumului mare de lucrări și proiecte deja începute.

Deși lucrările de modernizare nu au început, iar drumul este deteriorat, Consiliul Județean Cluj a pus o pancartă mare pe care este scris „Drum modernizat de Consiliul Județean”.

Pe lângă drumul județean care nu se prezintă în cel mai bun stadiu, Teodor a mai semnalat și situația unui pod din localitatea Pâglișa care este plin de gropi, iar asfaltul s-a surpat, formându-se gropi în care au crescut arbori mari.

Consiliul Județean a intordus podul respectiv în Programul de lucrări de modernizare și reabilitare, dar au spus că procesul durează pentru că trebuie respectate anumite etape.

Cum răspunde Consiliul Județean la acuzații?

Monitorulcj.ro a luat legătura Alin Iuga, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj pentru a lămuri această situație.

„Drumul se prezintă în condiții chiar foarte bune, nu este un drum pe care circulația este dificilă. Este adevărat că mai sunt lucruri de rezolvat, chiar săptămâna aceasta un reprezentat de al nostru se va deplasa acolo pentru o evaluare, iar după vom încheia un contract de execuție” a declarat pentru monitorulcj.ro Alin Iuga.

Purtătorul de cuvânt al consiliului a spus că doar 8 kilometri din acest drum este inclus în Programul de modernizare și reabilitare, restul drumului fiind inclus în stadiu de întreținere.

„Drumul este inculs în programul de întreținere în mare parte, iar 8 kilometri în cel de modernizare. Există oameni care își doresc ca drumul lor să fie modernizat și asfaltat, dar asta nu înseamnă că drumul se prezintă într-o stare rea. Acum că mai apar gropi, așa va fi peste tot, de asta avem lucrări de întreținere. Lista de semnături strânsă de domnul Tudorean confirmă că oamenii respectivi se folosesc de acel drum, nu și că se plâng de starea lui. Pot să vă promit că săptămâna aceasta vom face evaluarea lucrărilor, iar în cel mai scurt timp vom trece la demararea lor” a mai spus purtătorul de cuvânt al CJC.                                                                                      

Șirul evenimentelor – De la lucrări de întreținere, la promisiuni de modernizare

În anul 2018, Consiliul Județean Cluj a anunțat că sectorul de drum Dăbâca -Pâglișa -Dârja -Panticeu a fost inclus în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din Cluj pentru anul 2018.

La solicitările trimise de Teodor Turdean, conducerea consiliului l-a informat de acest proiect care urma să se demareze în anul 2018, însă lucrările au început cu un an mai târziu, susține acesta.

Câteva luni mai târziu de la prima solicitare, Teodor Turdean a revenit cu o nouă solicitare deoarece lucrările nu se demarau, conducerea consiliului spunând că lucrările se vor demara în perioada aprilie-mai 2018:

„Momentan ne aflăm în fază de semnare a contractului de execuție a lucrărilor. Preconizăm că lucrările se vor demara în perioada aprilie-mai, termenul de finalizare fiind de 6 luni de la semnarea contractului”, au răspuns reprezentanții consiliului pe data de 23.03.2018.

Un an mai târziu, în 2019, s-au realizat lucrări de întreținere pe drumul respectiv, însă Teodor Turdean a semnalat din nou faptul că drumul  începe să se deterioreze, chiar dacă lucrările s-au finalizat recent.

După cinci luni de la realizarea lucrărilor, Consiliul Județean Cluj a decis să includă DJ161 în Programul de lucrări de modernizare și reabilitare 2018-2020.

La începutul anului 2020, când proiectul trebuia să fie în plină desfășurare, Consiliul Județean Cluj nu începuse lucrările de modernizare, așa cum promise, fiind în stadiul de atribuirea serviciilor.

„Momentan am ajuns în stadiul în care au fost atribuite serviciile de proiectare. După trei luni de relizare a proiectului, se va trece la licitarea serviciilor de execuție a lucrărilor”, au răspuns reprezentanții consiliului pe data de 21.02.2020.

Un an mai târziu, lucrările încă se lasă așteptate. Consiliul Județean Cluj „nu a avut timp” pentru demararea lucrărilor promise de la sfârșitul anului 2019, iar în acest moment Drumul Județean 161 este mai mult „cârpit” decât reabilitat.

Teodor Turdean a insistat pe această problemă și a trimis o nouă solicitare către conducerea consiliului pentru a afla când au de gând să se apuce de lucrările promise de mai bine de 3 ani de zile.

La începutul anului 2021, când lucrările trebuiau începute și aproape de finalizare, Consiliul Județean Cluj a spus că volumul mare de lucrări și proiecte pentru anul 2020 a amânat începerea modernizării acestui drum județean, dar în același timp ei l-au asigurat pe Teordor Turdean că anul acesta se vor demara lucrările.

„Vă informăm că anul trecut a fost realizată o evaluare în vederea încheierii unui contract de lucrări de întreținere pe acest sector de drum județean. Din păcate, volumul foarte mare de lucrări desfășurate pentru anul 2020 a făcut imposibilă executarea lucrărilor pe sectorul de drum la care faceți referire. Vă asigurăm că vom face o nouă evaluarea lucrărilor care urmează a fi executate pe acest sector, cu intenția de a demara aceste lucrări în cursul acestui an”, au răspuns reprezentanții consiliului pe data de 17.03.2021.

Consiliul Județean Cluj susține în continuare că lucrările vor continua, dar în același timp subliniază că DJ161 nu se prezintă într-o stare deplorabilă. Între timp, Teodor Turdean susține că timp de 3 ani a primit doar promisiuni din partea Consiliului, iar lucrările pe care le fac nu sunt de calitate.

CITEȘTE ȘI:

Metroul și Centura Metropolitană din Cluj rămân fără fonduri de la PNRR? Emil Boc: „Proiectele merg mai departe”