monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Au avut loc 64 de nunți la Cluj, în ultimul weekend! Boc: „Viața merge mai departe!”

Primarul Clujului a anunțat că, în ultimul weekend, au fost făcute 64 de nunți, revenirea la normalitate fiind tot mai realizabilă.

Au avut loc 64  de nunți la Cluj, în ultimul weekend! Boc: „Viața merge mai departe!”

 

 


Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat, printr-o postare pe Facebook, faptul că au fost organizate 64 de nunți la Cluj, în ultimul weekend.

„64 de căsătorii în acest weeekend la Cluj-Napoca. Viața merge mai departe! Mult noroc și zile senine tinerelor familii!” a declarat primarul.


Condiții și scenarii

La începutul lunii aprilie au fost anunțate și condițiile în care se pot ține nunțile anul acesta.

Aproximativ 70% dintre cuplurile care au dorit să se căsătorească în ultimul an, au fost nevoiți să amâne evenimentul. Restul au organizat niște ceremonii mici, doar cu familia.


Tinerii încă nu își pierd speranța și dorescă să își organizeze nunțile anul acesta sau în 2022. Asociația Furnizorilor din Industria Nunților propune testarea tuturor invitaților înainte de a întră în restaurante, iar în acest mod s-ar putea organiza evenimentele mult dorite de tineri.

Sunt trei scenarii propuse Guvernului pentru organizarea evenimentelor, verde, galben și roșu, în funcție de situația epidemiologică.


„Vorbim de scenariul roșu în situațiile în care toți participanții sunt într-una din cele trei categorii: sunt vaccinați, au trecut prin Covid sau sunt dispuși să facă teste”, a spus Alin Caraman, președinte AFIN, potrivit Digi24.

„Avem în jur de 100 de nunți, spre deosebire de 2019, când aveam 200. Distanța o putem rezolva, să păstrăm 2 metri între mese, ringurile vor rămâne mult mai largi. N-o să mai putem face cu același număr. Cu siguranță vor fi mai mici evenimentele. De obicei mai creșteam prețurile, în funcție de economie, dar a rămas totul la fel și am făcut și reduceri, de la 10 la 20%”, a spus Adina Dănescu, patron de săli de evenimente.