monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CONSPIRAȚII ale duhovnicilor, fără aprobare BOR! „Vaccinul anti-COVID, joaca de-a Dumnezeu!”

Mai mulți duhovnici au transmis conspirații despre vaccinul anti-COVID și pandemie, dar acestea nu sunt aprobate de Biserica Ortodoxă Română.

CONSPIRAȚII ale duhovnicilor, fără aprobare BOR! „Vaccinul anti-COVID, joaca de-a Dumnezeu!”

 

 


Oamenii nu se feresc să dezvolte încă noi conspirații despre coronavirus sau despre vaccinul anti-COVID. Călugări și preoți, dar și oameni de știință au transmis noi conspirații cu privire la tot ce înseamnă situația pandemică prin care trecem.

 


Înșelăciuni și șantaje

Cei vaccinați sunt numiți „rătăciți” de unii duhovnici. Vaccinarea este intitulată ca fiind un „plan al Diavolului”, „trăirea vremurilor de pe urmă” și multe alte denumiri.

„Întreaga poveste a coronavirusului nu este altceva decât planul forțelor demonice, care constituie așa-numita globalizare și care are drept obiectiv să conducă societatea umană spre primirea peceții Antihristului, adică cipul cu numărul 666, care va fi implantat în corpurile noastre sub pretextul vaccinului împotriva coronavirusului.” a declarat Mitropolitul Ambrozie de Kalavryta.


„Niciodată omul nu s-a temut atât de mult de boală și de moarte ca acum, când nu se teme de Dumnezeu” sau „neștiința este cel mai sigur iad” fac parte, de asemenea, din citatele duhovnicilor cu privire la vaccinare și coronavirus.

Nu doar un singur preot nu este de acord cu vaccinarea. Ba mai mult, aceștia încurajează oamenii la a nu se vaccina, declarând chiar că enoriașii vaccinați nu vor primi binecuvântare de la biserică.


 „Ești pus să semnezi o declarație pe propria răspundere. Adică cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta, care este o adevărată batjocură la adresa noastră. Nu vă vaccinați. Este o înșelăciune!” a mai adăugat Arhim Partenie, starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel din Sfântul Munte Athos.

Modificator genetic, experiment pe oameni, telepatie...

Printre presupunerile și informațiile alarmante ale oamenilor de știință, numitorul comun a fost vaccinul ca experiment pe rasa umană. Mai mulți doctori din străinătate au declarat că există încă o foarte mare incertitudine în ce privește vaccinul și efectele pe termen lung ale acestuia.


„Vaccinul anti-COVID folosește o tehnologie experimentală de ARNM. Trei din cei 15 cobai umani (20%) au prezentat un eveniment advers grav, dacă un simptom de vaccinare se dezvolta după o vaccinare ARNM, nici eu, nici alt terapeut nu vă mai putem ajuta, deoarece daunele cauzate de vaccinare vor fi ireversibile genetic. Aceste vaccinuri reprezintă o crimă împotriva umanității, care nu a mai fost comisă niciodată la o scară atât de mare.” a declarat un medic pneumolog, dr. Wolfgang Wodarg.

De asemenea, un medic din SUA, dr. Carrie Madej, a insistat asupra faptului că acest vaccin este unul cu totul diferit de orice altceva, acesta putând fi chiar un modificator genetic.

„Acest vaccin NU ESTE asemănător cu obișnuitul vaccin antigripal. Este ceva FOARTE DIFERIT. Este ceva nou. Se experimentează pur și simplu pe rasa umană. Și nu este vorba doar despre faptul că este un vaccin diferit, ci despre faptul că sunt introduse tehnologii prin acest vaccin, care pot schimba modul nostru de viață, identitatea noastră și asta foarte rapid.

Conform legii, un organism modificat genetic (în cazul de față omul) devine proprietatea celui care deține patentul respectivelor gene.” a menționat doctorul.

De asemenea, s-au mai înșirat diferite incidente în care unei femei i-ar fi curs lichid din creier după un test COVID-19, presupuneri cum că cei vaccinați anti-COVID vor „muri pe capete” în lunile următoare, dar și alte declarații duhovnicești prin care se insistă asupra pericolului de a te vaccina.