monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Directorul Aeroportului Cluj, despre avionul deturnat la Minsk „Incidentul este foarte grav. A încălcat legile aviației civile”

Incidentul de la Minsk, când un avion a deviat și a aterizat forțat sub pretextul unei „alerte cu bombă”, este unul extrem de grav și încalcă legile internaționale ale aviației civile, spune directorul Aeroportului Internațional Cluj.

Directorul Aeroportului Cluj, despre deturnarea avionului la Minsk: „Incidentul este foarte grav, a încălcat legile aviației civile”

 

 


Motivul „bombei” nu a fost demnostrat, sublinează David Ciceo, iar faptul că la aterizare, doi pasageri, jurnalistul Roman Protasevici și iubita sa, au fost arestați este extrem de grav iar acum se analizează toată situația la nivel european.

 


„Ceea ce s-a întâmplat la Minsk a fost deosebit de grav, pentru că încalcă legile internaționale ale aviației civile. De asemenea, este foarte grav pentru că nu există vreo suspiciune cum că amenințarea cu bomba a fost una reală, motiv pentru care a și aterizat forțat. Și bineînțeles că un lucru foarte grav a fost chiar ce s-a întâmplat ulterior, că doi pasageri au fost obligați să părăsească aeronva și au fost reținuți”, a declarat pentru monitorulcj.ro, directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo.

Directorul aeroportului a spus că incidentul este unul nemaiîntâlnit până acum, iar aeroporturile din Europa așteaptă rezultatele investigației pentru a putea stabili măsuri clare.


„Un incident grav, nemaiîntâlnit, așa a fost văzut evenimentul «la cald». Aeroporturile din Europa au solicitat o investigație completă a acestei situații. Acum, aeroporturile din Europa și din România așteaptă rezultatele investigații pentru a putea lua o poziție în această cauză”, a mai spus David Ciceo.

Zbouri amânate după aterizarea forțată în Minsk

Consecințele unui asemenea incident sunt multiple, spune David Ciceo. Unele zboruri s-au amânat doar pentru că avioanele nu voiau să treacă prin spațiul aerian al Belarusului.


„Există anumite consecințe după acest incident. Niște zboruri de la compania Austiran Airlines, de la Viena la Moskova, au fost anulate, pentru că voiau să evite spațiul aerian al Belarusului, iar Rusia nu a fost de acord. S-ar putea să existe mai multe consecințe, tocmai din aceste motive, la nivelul Uniunii Europene se analizează această situație și vor fi luate anumite măsuri”, a explicat directorul aeroportului.

Investigație la nivel european pentru a stabili măsuri clare

Directorul Aeroportului Internațional Cluj consideră că investigația trebuie să fie una foarte complexă și serioasă, care să vină cu niște concluzii cât mai clare pentru a se preveni astfel de situații pe viitor.


„Este foarte important să se ia măsuri atunci când nu se respect legile internaționale ale aviației civile, și nu numai atât. Este important să se facă o investigație serioasă și completă, astfel încât să se poată lua anumite măsuri, iar pe viitor să se prevină astfel de situații”, a subliniat directorul aeroportului.

Întrebat dacă ar mai fi posibile astfel de cazuri în viitorul apropiat, directorul aeroportului a răspuns: „Sunt foarte rare aceste cazuri, dar bineînțeles cu fiecare incident de acest fel, unul dintre principalele scopuri va fi preîntâmpinarea din toate punctele de vedere”, a spus David Ciceo. „

Măsurile care se vor aplica atât în cazul Belarusului, cât și în cazul unor astfel de incidente asemănătoare trebuie stabilite după finalizarea investigației, susține directorul aeroportului.

„Cred că aceste măsuri vor putea fi stabilite doar după ce se va finaliza investigația. Sunt foarte multe încărcări ale legislației internaționale. O investigație clară și concretă va putea oferi niște măsuri clare de care să se țină cont pe viitor”, a adăugat directorul aeroportului.

Jurnalistul Roman Portasevici, arestat în Minsk

Reaminim că jurnalistul Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, a fost reţinut pe aeroportul din Minsk după ce a coborât din avionul care venea de la Atena şi avea ca destinaţie Vilnius, capitala Lituaniei.

Avionul a fost deviat de pe traiectoria sa în urma unei „alerte cu bombă”. Serviciul de presă al preşedinţiei belaruse a precizat pentru Telegram că un avion de vânătoare MiG-29 a fost trimis de armată pentru a intercepta această aeronavă.

În noiembrie anul trecut, serviciile de securitate belaruse (KGB) l-au plasat pe jurnalistul Protasevici pe lista „persoanelor implicate în activităţi teroriste”.

Tânărul este un fost colaborator al Nexta, o instituţie media care a jucat un rol important în marele val de contestare faţă de realegerea în 2020 a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

În prezent, mai mulți oficiali, de la șeful NATO până la diferiți președinți sau cancelari ai statelor memebre, au cerut eliberarea imediată a jurnalistului și vor ca investigația să meargă mai departe pentru a se stabili măsuri clare care pot fi luate pe viitor.

CITEȘTE ȘI:

Hampton by Hilton Cluj, premiat pentru cea mai bună inițiativă. A cazat peste 100 de medici în starea de urgență