monitorulcj.ro Menu
Actualitate

COVID-19, „scăpat” din laboratorul din Wuhan sau nu? Angajații, bolnavi dinaintea raportării primelor cazuri

Principalul expert în boli infecţioase din Statele Unite, doctorul Anthony Fauci, a cerut Chinei să prezinte dosarele medicale a nouă persoane angajate ale laboratorului din Wuhan, care ar fi fost bolnave încă din 2019.

COVID-19, „scăpat” din laboratorul din Wuhan sau nu? Angajații, bolnavi dinaintea raportării primelor cazuri.

 

 


Astfel, afecţiunile angajaților ar putea oferi indicii vitale lgate de ipoteza conform căreia COVID-19 ar fi apărut pentru prima dată ca rezultat al unei scurgeri de laborator, a relatat joi Financial Times (FT).

 


„Aş dori să văd fişele medicale ale celor trei persoane despre care se spune că s-au îmbolnăvit în 2019. S-au îmbolnăvit într-adevăr şi, dacă da, de ce s-au îmbolnăvit”, a declarat Fauci, pentru sursa menționată.

Cei din laborator, bolnavi înaintea primelor cazuri raportate oficial

Originea virusului este puternic contestată, în timp ce agenţiile de informaţii americane încă examinează informaţiile potrivit cărora cercetătorii unui laborator chinez de virologie din Wuhan au fost grav bolnavi în 2019 cu o lună înainte de raportarea primelor cazuri de COVID-19.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă şi oficialii chinezi au respins în mod constant ipoteza scurgerilor de laborator, spunând că virusul ar fi putut circula în alte regiuni înainte să lovească oraşul Wuhan şi chiar ar fi putut intra în China prin livrări de alimente congelate importate sau comerţ cu animale sălbatice.

Potrivit Financial Times, Fauci continuă să creadă că virusul a fost transmis mai întâi la oameni de la animale, notând că, chiar dacă cercetătorii laboratorului au avut COVID-19, ei ar fi putut contracta boala de la populaţia mai largă.


CITEȘTE ȘI:

Cunoscut virusolog: „SARS-CoV-2 a bătut toate recordurile! Nu este un virus făcut în laborator”