monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petreceri ILEGALE în Cluj, „sparte” de polițiști. 500 de persoane la o zi de naștere

Două petreceri ilegale au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Cluj. Polițiștii au întrerupt evenimentele, la unul dintre acestea participând nu mai puțin de 500 de persoane.

Petreceri ILEGALE în Cluj, „sparte” de polițiști. 500 de persoane la ziua de naștere a unei tinere de 22 de ani.

 

 


„Secția 3 Poliție Rurală Baciu a fost sesizata prin SNUAU 112 la data de 5 iunie a.c., în jurul orei 00.10, cu privire la faptul că în zona Cheile Baciului, în două locații diferite, sunt organizate petreceri la care participă mai multe persoane. Polițiștii s-au deplasat la prima locație, stabilind faptul că în cadrul evenimentului, organizat în aer liber, participă un număr de aproximativ 500 de persoane, reunite cu prilejul aniversării unuia dintre participanți.

 


A fost identificat organizatorul evenimentului, respectiv o tânără în vârstă de 22 de ani, aceasta fiind invitată la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale care se impun.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la cea de-a doua locație, respectiv în Pădurea Hoia, au fost identificate un număr de 50 de persoane care nu respectau prevederile privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și măsurile specifice pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.


În continuare sunt desfășurate activități pentru identificarea organizatorului evenimentului și luarea măsurilor legale față de acesta.

Activitățile au fost întreprinse cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 și 5 Poliție, a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, precum și a jandarmilor, intervenția acestor forțe ducând la încetarea celor două  reuniuni și dispersarea persoanelor prezente”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.


CITEȘTE ȘI:

Petrecere ilegală cu 200 de persoane în Cluj-Napoca. Polițiștii au dat amenzi record