monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc, despre Untold: „Viața revine la normal! Vom aproba finanțare și pentru alte evenimente”

Organizarea Untold readuce viața la normal, susține Emil Boc, deși cea mai sigură cale de participare la festival rămâne vaccinarea anti-COVID-19. Primăria Cluj-Napoca va finanța și alte evenimente culturale.

Emil Boc, despre Untold: „Viața revine la normal! Vom aproba finanțare și pentru alte evenimente”

 

 


Emil Boc a vorbit despre organizarea festivalului Untold, în cadrul unei conferințe. Edilul susține că prin acest eveniment viața revine la normal, dar cea mai sigură modalitate de a intra la festival rămâne vaccinarea anti-COVID-19. 

 


„Organizarea Untold în forma lui tradițională, clasică, așa cum ne-am obișnuit reprezintă victoria noii normalități asupra pandemiei. Este vorba de curaj, a celor de la Untold, și merită felicitați, dar în egală măsură merită felicitați toți cei care au dorit ca acest festival să se realizeze și toți cei care s-au vaccinat și se vor vaccina anti-COVID-19 pentru a participa la acest festival. 

De departe, cea mai ușoară modalitate de participare la acest festival este vaccinarea. Recomandarea mea este pentru a ne putea bucura de acest minunat festival, de această energie pozitivă uriașă a tinerilor din întreaga lume, nu doar din România, și să dăm semnalul victoriei a noii normalități asupra acestei pandemii COVID-19, semnalul că viața noastră revine la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții”, a declarat primarul. 


Evenimente culturale, finanțate din luna iulie

Boc a vorbit și despre situația festivalului Electric Castle, care a găsit o altă modalitate de a se desfășura. Primăria Cluj-Napoca va finanța din iulie alte evenimentele culturale programate la Cluj-Napoca, precum TIFF. 

„Mă bucur că și Electric Castle organizează evenimente de amploare, deși nu la fel ca înainte. Este un semnal că și EC urmează aceeași linie și că viața noastră, încet, dar sigur, merge spre normalitate, prin vaccinare. Este cea mai importantă contribuție pe care fiecare român o poate face. 


Eu voi acorda tot sprijinul instituțional și logistic de care este nevoie ca evenimentele publice să se desfășoare. La începutul lunii iulie vom aproba finanțările pentru sectorul cultural din Cluj-Napoca, astfel încât evenimentele programate să poată avea inclusiv susținerea publică. Nu este cazul aici a Untold pentru că nu beneficiază de finanțare de la Primărie, dar e vorba de TIFF și celelalte evenimente din sectorul cultural. 

Dragi festivalieri de toate vârstele, oriunde v-ați afla, haideți să ne vaccinăm și după aceea să ne bucurăm de revenirea la normalitate, prin Untold, simbolul victoriei asupra pandemiei”, a adăugat Emil Boc.


Primarul susține că municipiul Cluj-Napoca e pregătit să organizeze evenimente de mărimea Untoldului. 

„Bineînțeles. Cluj a fost pregatit și în anii anteriori. Acum Clujul e pregătit să-i primească toți pentru a participa la un festival de talie modială, ce a trecut demult granițele Europei, nu doar ale României.

Sunt aproape sigur că intrarea la Untold se va face pe baza vaccinării, alte lucruri nu sunt sigure. Recomandarea mea este pentru vaccinare, ca să ne bucurăm, ca să salvăm locurile de muncă. (...) Am câștigat bătălia cu pandemia. Cei de la Untold nu au abandonat, e de apreciat”, a declarat Emil Boc. 

CITEȘTE ȘI:

Prețul cazărilor, de ZECE ori mai mare în perioada Untold. Patru nopți la o vilă, 36.400 lei

 

OFICIAL! UNTOLD va avea loc în 9 - 12 septembrie 2021, FĂRĂ limită de participanți. TOT ce trebuie să știi