monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 660.000 de români îşi aniversează ziua onomastică de Sfântul Andrei

Peste 660.000 de români îşi aniversează ziua onomastică pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, informează un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) remis, marţi, Agerpres.

„Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 668.332 de cetăţeni români, din care 336.952 bărbaţi şi 331.380 femei, poartă numele Sfântului Apostol Andrei. Majoritatea româncelor, respectiv 279.147, poartă numele de Andreea, 24.329 numele Andra, iar 20.552 - Andrea. De asemenea, 6.996 de femei poartă numele de Andreia, iar alte 350 Andruţa şi Andruşa”, informează comunicatul.Majoritatea bărbaţilor, respectiv, 316.450, poartă numele Andrei.