monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Traian Băsescu: Prin solidaritate putem da un răspuns coerent crizei

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, de 1 Decembrie, mesajul că numai prin solidaritate, care nu este anexată politic, se poate da un răspuns coerent crizei economice şi a valorilor.

 

„Chiar dacă situaţia economică mondială ne-a pus la încercare solidaritatea, disponibilitatea de coopera şi de face sacrificii pentru a putea atinge obiectivele prioritare pentru România, românii au dovedit că sunt un popor puternic, care poate genera progres, să decidă în privinţa propriului destin, aşa cum au făcut-o în toată istoria lor. Cred, cu toată convingerea, aşa cum am dorit să subliniez mereu, în parteneriatul dintre societatea românească şi instituţiile statului. Cred că numai împreună putem valorifica potenţialul imens de care dispunem în vederea binelui comun. Ne dorim o societate puternică în care, aşa cum spunea marele om politic Mihail Kogălniceanu, legea să fie puternică. Vreau să atingem împreună obiectivele care ne vor face cu adevărat puternici şi respectaţi în Europa - supremaţia legii, consolidarea statului de drept şi a democraţiei, responsabilitatea clasei politice pentru continuarea reformei statului şi, în mod deosebit, responsabilitatea fiecărui cetăţean pentru propria lui soartă şi pentru comunitatea în care trăieşte”, a declarat Băsescu, în mesajul rostit la recepţia de la Palatul Cotroceni, oferită cu prilejul Zilei Naţionale a României.Președintele a mai precizat că România aduce o contribuţie puternică la proiectul european, prin asumarea „curajoasă şi demnă” a măsurilor grele, dar necesare pentru asigurarea stabilităţii sale economice.„În plan intern, cred că lecţia cea mai valoroasă care ne-o oferă atât generaţia de la 1918, cât şi provocările contextului actual, este aceea că solidaritatea nu poate fi niciodată anexată politic. Prin solidaritate putem da un răspuns coerent atât crizei economice, cât şi crizei valorilor, care poate avea pe termen lung urmări mult mai dramatice. În această zi de mare sărbătoare pentru România aş dori să mă adresez şi comunităţilor româneşti din diaspora şi să le mulţumesc pentru modul în care cultivă legătura profundă cu istoria şi cultura românească, aducând astfel o contribuţie valoroasă la patrimoniul ţărilor gazdă şi la prezenţa demnă şi creatoare a poporului român în Europa”, a subliniat şeful statului.El a afirmat că românii celebrează pe 1 Decembrie momentul fondator al României moderne - Marea Unire de la 1918, înfăptuită prin „voinţa comună” a clasei politice şi a tuturor românilor.

Foto Agerpres