Actualitate
Cinemateca TIFF prezintă „Vulcanul” la Cinema Victoria
Cea de-a şasea săptămână a Cinematecii TIFF aduce, joi, 1 decembrie, la Cinema Victoria din Cluj, filmul care i-a adus lui Rúnar Rúnarsson Premiul pentru Cea mai Bună Regie la TIFF 2011: Volcano/ Vulcanul.
Volcano, debutul în lungmetraj al regizorului Rúnar Rúnarsson, este în mod clar unul dintre cele mai aşteptate filme de critică şi public deopotrivă, care urmează să fie prezentat în premieră mondială în cadrul Quinzane des Realisateurs la Festivalul de Film de la Cannes 2011. Cele trei scurt-metraje realizate de Rúnar Rúnarsson până acum au făcut valuri la festivalurile internaţionale, fiind fie nominalizate la Oscar (The Last Farm) fie selecţionate la Cannes (Two Birds, Anna). Când Hannes iese la pensie din slujba sa de îngrijitor, în faţă-l o aşteapă o mulţime de timp pe care nu-l poate umple cu nimic. S-a instrăinat de familie, nu prea are prieteni, iar relaţia cu soţia este tot mai rece. În urma unor evenimente brutale, Hannes îşi dă seama că trebuie să-şi schimbe viaţa pentru a putea ajuta o persoană pe care o iubeşte. Vulcanul este o poveste de dragoste a unui om care trebuie să înfrunte alegerile făcute în trecut şi greutăţile prezentului pentru a se putea bucura de viitor.APFR organizează în perioada 27 octombrie – 22 decembrie, la Cluj şi Sibiu, cea de-a doua ediţie a Cinematecii TIFF.În fiecare joi seară, de la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca vor fi proiectate unele din cele mai importante producţii prezentate la ediţia 2011 a TIFF. Documentare incendiare, drame tulburătoare, comedii fascinante fac parte din selecţia Cinematecii, iar organizatorii speră ca prin această iniţiativă, să aducă cinematografia în atenţia unui public din ce în ce mai numeros. Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei.