monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noi surprize aduse de organizatorii UNTOLD! Fanii, surprinși cu o emisiune TV

Creatorii Untold și Neversea au lansat un proiect care aduce în casele românilor o emisiune televizată pe tot parcursul lunii august, având ca invitați vedete cunoscute din țară.

Noi surprize aduse de organizatorii UNTOLD! Fanii, surprinși cu o emisiune TV.

 

 


Începând cu 8 august, la Pro TV va fi difuzată o nouă emisiune, aceasta fiind un format realizat pe plaja Neversea, de către creatorii Untold și Neversea.

 


„Provocare pe care” se anunță a fi un format de vară, pentru toate vârstele, „cu adrenalină și suspans”, urmând să fie difuzat în fiecare duminică, de la ora 13:00, pe parcursul lunii august. Show-ul va fi prezentat de Mădălina Petre (Veve) și Sebastian Coțofană, care îi vor avea alături ca invitați permanenți pe DJ-ul Alex Parker, Valentin Luca – premiat de trei ori ca cel mai bun bartender din lume și Daniel Nicolăină – Piratul Problemă și reporterul emisiunii, anunță organizatorii.

Vedetele se vor întrece în diferite provocări

„Gașca va provoca mai multe vedete la o joacă în echipă și la parcurgerea unor probe comice sau dificile într-un platou de filmare construit pe plaja festivalului, special pentru această producție. În fiecare dintre cele 4 ediții, prezentatorii își formează câte o echipă din doi concurenți pentru a se întrece în probele antrenante, iar fiecare joc are câte un punctaj. Provocarea extremă a fiecărei emisiuni o reprezintă săritura cu coarda elastică, de la 60 metri înălțime”, transmit inițiatorii proiectului.


Printre vedetele care vor participa la emisiune se află Elena Chiriac, Cristian Mitrea, Theo Rose, Jorge, Claudia Pavel, Otilia Bilionera, Augustin Viziru, Ștefan Stan, Andrei Ciobanu, Ana Moga, Vali Bărbulescu, Andreea Antonescu, Crina Abrudan, Ruby, Anisia Gafton și Cătălin Cazacu.

Fanii vor avea parte și de alte surprize, spune Edy Chereji

„Personal, am fost pasionat tot timpul de canalele media tradiționale și de conținutul care poate fi generat pentru televiziune. Fie că e vorba de știri, fie că e vorba de un format de entertainment care să îi binedispună pe oameni. Mă bucur că în echipa noastră am găsit și alți colegi pasionați de televiziune, pe lângă pasiunea pentru festivaluri. Alături de ei am strâns și câțiva oameni cu experiență în regie și content de televiziune și facem lucruri frumoase.


Dacă în 2020 totul a început mai mult ca o necesitate, din cauză că nu puteam organiza festivalul, dupa care de Revelion am simțit că e un moment bun să fim alături de publicul care stătea prin case și pe la cabane, în 2021 ne-am propus să transformăm joaca din pasiune în productii și formate cu complexitate. Le mulțumim prietenilor de la PRO TV pentru parteneriatul puternic  pe care l-am dezvoltat, dar mai ales pentru faptul că au incredere în noi și în această postură mai nouă, de producători TV.

«Provocare pe care» este doar primul show semnat de noi în 2021, vor mai fi și alte surprize pregătite pe această zonă, ce vor fi transmise tot pe PROTV”, a declarat Edy Chereji, Director Comunicare UNTOLD&NEVERSEA.


CITEȘTE ȘI:

Restricții ridicate pentru UNTOLD! Accesul se poate face și cu test rapid