monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, de vinerea verde:„Am venit cu mașina. Se circulă bine”

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a ignorat proiectul vinerea verde și s-a deplasat la o emisiune radio cu mașina personală.

Dan Tarcea, viceprimarul Clujului, a uitat de vinerea verde

Pe modelul fă ce zice popa, nu ce face popa, Dan Tarcea a ignorat complet proiectul vinerea verde, unul dintre cele mai mediatizate în ultimele săptămâni și a recunoscut că s-a deplasat prin oraș cu mașina.

Întrebat de moderator cu ce a venit la emisiune, Tarcea a dat următorul răspuns: „Aici am venit cu mașina pentru că am avut câteva întâlniri.  A fost necesar să vin cu mașina, deoarece trebuia să fiu punctual. Dar să știți că se circulă foarte bine. Ieri a fost blocat orașul pentru că a fost o manifestare în zona centrală. La Mulți Ani, Armatei a 4-a! 105 ani de la înfințare”, declarat viceprimarul Clujului.

La scurt timp după ce a mărturisit că a folosit mașina în vinerea verde, Dan Tarcea a dezvăluit că el utilizează frecvent autobuzele CTP.

„Să știți că folosesc destul de mult mijloacele de transport în comun. Am constatat că sunt anumite momente ale zilei și anumite direcții în care ajung mai repede cu mijloacele de transport în comun, decât mașina. Uneori mai folosesc și trotineta. Mersul pe jos mă mai ajută să văd și anumite lucruri din oraș”, a adăugat Tarcea.