monitorulcj.ro Menu
Actualitate

2665 de garaje demolate la Cluj și multe altele urmează. La 100 de garaje demolate apar 25 de locuri de parcare în plus

În Cluj-Napoca au fost demolate 2.665 de garaje până în acest moment. Clujenii din Mărăști au fost somați de Primărie să își demoleze voluntar garajele.

2665 de garaje demolate la Cluj și multe altele urmează. La 100 de garaje demolate apar 25 de locuri în plus

 

Un număr mare de garaje au fost demolate în Cluj-Napoca, acțiune care ajută mult la creșterea numărului de locuri de parcare în municipiu. 


 

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat că 2665 de garaje au fost demolate până acum, iar de ceva timp a început demolarea și în cartierul Mărăști. 


Clujenii au fost somați să își demoleze voluntar garajele până în septembrie sau octombrie:

„Garajele din cartiere se demolează. Până în acest moment avem demolate 2665 de garaje. Urmează încă o etapă de demolare a garajelor. Cetățenii au fost somați să își demoleze voluntar garajele. Sunt termene de demolare undeva în luna septembrie/octombrie, pentru că somațiile au plecat diferit, unii le-au primit de la Poliția Locală, alții nu au fost acasă și a trebuit să le trimitem prin poștă cu confirmare de primire, iar la alții le-am lipit pe garaj, în funcție de procedură”, a explicat viceprimarul.


Garaje demolate în cartierul Mărăști

În cartierul Mărăști, pe mai multe străzi, urmează să fie demolate 953 de garaje până în toamnă. Dan Tarcea a anunțat la un post de radio local pe ce străzi vor dispărea garajele în următoarea perioadă:

„Deci vom avea pentru luna septembrie/octombrie demolate încă 953 de garaje pe următoarele amplasamente: strada București nr. 64, nr. 68, nr. 70 - 117 garaje, 21 Decembrie și Crinului - 78 de garaje, Aleea Bârsei și strada Ciocârliei - 78 de garaje, Aleea Văleni - 176 de garaje, strada Plopilor nr. 48, nr. 54 - 107 de garaje, strada Tarnița-Firiza 210 garaje, strada Ion Meșter nr. 2, nr. 4 și strada Câmpului nr. 40 - 121 de garaje, Calea Dorobanților nr. 105 - 66 de garaje.”


Procesul de demolare a garajelor va continua și în anul 2022. Acest proiect este unul amplu și vizează zece mii de garaje demolate, iar ca scop final Primăria are în vedere crearea unor locuri de parcare, reabilitarea aleilor de la bloc, asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea zonei verzi a orașului:

„Aș vrea să spun că această acțiune de demolare a garajelor se va întâmpla și în anul următor. Lucrăm încă de acum pentru garajele de anul următor. Este un proiect extrem de amplu pentru că discutăm de aproape zece de mii de garaje la nivelul municipiului Cluj-Napoca, de investiții foarte mari pentru că odată cu demolarea garajelor reabilităm și zonele adiacente, să spun așa: aleile de la bloc, asigurăm și accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, plantăm și arbori și ținem cont și de proiectul de bugetare participativă votat anii trecuți - la trei parcări, un arbore. Deci, practic, creștem și suprafața de spațiu verde acolo unde, evident, se poate. Să știți că ținem cont de acest lucru. Avem câteva exemple de succes, fie că discutăm de cartierul Mănăștur sau de cartierul Între Lacuri, care și-a schimbat cu totul și cu totul fața, sau de cartierul Grigorescu, acum mai nou unde mai sunt câteva platforme la care se lucrează”, a mai spus Dan Tarcea.


Mini-parkinguri pentru biciclete

Primăria Cluj-Napoca are în vedere și crearea unor „mini-parkinguri” destinate bicicletelor, pentru încurajarea transportului alternativ.

Un loc la un astfel de mini-parking costa 50 lei pe an:

„Practic se deschide zona, plantăm arbori, modernizăm spațiile verzi acolo unde situația ne permite, îngropăm și punctele gospodărești. Facem și mini-parkinguri pentru biciclete. Avem, până în acest moment, două în cartierul Între Lacuri și vom mai face încă două în cartierul Mănăștur și vom mai pregăti o licitație pentru alte trei sau patru astfel asemenea mini-parkinguri pentru biciclete, astfel încât să îi putem încuraja pe clujeni să folosească acest mijloc de transport alternativ prin a le crea un cadru și un spațiu de depozitare a bicicletei. Mă gândesc că pentru o familie care locuiește într-un apartament chiar de trei camere și are trei biciclete este destul de complicat să îți lase bicicleta undeva. Așa pentru o sumă, spunem noi promodică, 50 de lei pe an, poți să-ți lași bicicleta într-un cadru securizat, într-un cadru monitorizat video, astfel încât să poți să fii încurajat să îți cumpări bicicletă și să o folosești”, a mai spus Tarcea. 

Clujenii care rămân fără garaje, primii care primesc locuri de parcare

Clujenii care rămân fără garaje în urma procesului de demolare vor avea prioritate când noile locuri de parcare vor fi repartizate cetățenilor. 

„Cei care rămân fără garaje sunt prioritari în primirea unui loc de parcare. Adică oamenii nu rămân pe dinafară, dacă îndeplinesc condițiile, evident, adică să locuiască acolo, să aibă mașină în proprietate sub o formă prevăzută de regulament. Atunci sunt primii care beneficiază de parcare, urmând ca locurile de parcare generate suplimentar să fie împărțite conform regulamentului votat în Consiliul Local și în urma vechimii cererilor depuse”, a declarat viceprimarul.

Demolarea a 100 de garaje va aduce 25 de locuri de parcare în plus în Cluj-Napoca:

„Am constatat că avem un spor cam de vreo 25%. Deci dacă demolăm 100 de garaje ne ies cam încă 25 de locuri de parcare. Sigur că discutăm pe o zonă mai largă, nu acolo unde demolăm 4 garaje. Acolo e evident că nu ies încă 2 locuri de parcare sau încă un loc. Igienizăm zona, rămân cele 4 locuri de parcare, dar per total pe zonă, din toate calculele pe care le-am făcut până în acest moment, ne ies cam 25% din locurile de parcare suplimentare și am observat că cetățenii s-au conformat solicitărilor noastre de a-și demola benevol garajele. Peste 95% au mers spre această direcție”, a explicat Tarcea.

CITEȘTE ȘI:

Începe demolarea GARAJELOR în Mărăști și Plopilor! 1.000 de somații vor fi trimise în iunie

 

FOTO. Înainte și după demolarea garajelor în Grigorescu. „N-a rămas niciun borcan cu murături”