Actualitate
Incidența COVID a sărit de pragul de 1 caz la mia de locuitori în Cluj-Napoca
Rata incindeței cazurilor de COVID-19 a trecut de pragul de 1 caz la 1.000 de locuitori în municipiul Cluj-Napoca. În ultimele 24 de ore, aproape 100 de cazuri au fost raportate la nivelul județului Cluj.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 1.470 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. În județul Cluj, au fost confirmate 90 de persoane.
Până astăzi, 2 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.101.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În intervalul 01.09.2021 (10:00) – 02.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 de decese (9 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Neamț, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 26 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Incidența cazurilor de COVID-19 a trecut pragul de 1 la mie în Cluj-Napoca (1,04 la mie), în municipiu fiind înregistrate, în perioada 16 - 29 august, 350 de cazuri de boală, din cele 582 din județ.
Rata infectărilor a crescut și la nivelul județului Cluj, de la 0,72 la 0,77 la mie. Cele mai mari incidențe în Cluj rămân, în continuare, în Mărgău - 13,65 la mie și în Feleacu - 4,04 la mie, în cele două comune fiind impuse, în prezent, restricții aferente scenariului roșu de funcționare.
CITEȘTE ȘI