monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Lucrările la podul peste Arieș, în Turda, transmise LIVE. Când va fi reluată circulația?

Lucrările la podul peste Arieș sunt transmise live. Primăria Turda a amplasat o cameră de supraveghere în zonă, iar cetățenii pot urmări cum se desfășoară lucrările, pe YouTube.

VIDEO. Lucrările la podul peste Arieș, în Turda, transmise LIVE. Când va fi reluată circulația?

 

Primarul din Turda, Cristian Matei, a mărturisit că ritmul în care se desfășoară lucrările ar putea să crească, iar podul să fie redat circulației la sfârșitul anului 2021.


 

„Dragi turdeni, așa cum am promis, pentru buna dumneavoastră informare cu privire la progresul lucrărilor de la pod vă punem la dispoziție camera live amplasată în zonă. Așa cum știți deja, încă de când am preluat mandatul de primar, am făcut tot ce era omenește posibil ca acest pod să intre în reparații, iar costurile să fie suportate de Ministerul Transporturilor și nu din bugetul local. Ei bine, chiar dacă a fost nevoie de multe discuții săptămânale, vizite la București, la ministere și multe compromisuri, mă bucur că astăzi vorbim despre un pod în lucru și nu despre un pod lăsat în paragină. Deși au început timid, sperăm ca ritmul lucrărilor să crească, iar la sfârșitul anului, podul să fie redat circulației”, a declarat primarul municipiului Turda. 


Lucrările la podul peste Arieș îngreunează circulația în localitatea Turda, după începerea lucrărilor de reconstrucție formându-se cozi kilometrice de mașini care începeau din centru și se terminau pe autostradă.

A fost montată prima grindă la noul pod

Se lucrează la montarea grinzilor pe podul de peste râul Arieș din Turda. Lucrările ar trebui să fie finalizate la finalul acestui an, în luna decembrie.


Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunța în iulie că au loc lucrări de reparații pe DN 1, km 444+840, la podul peste râul Arieș, fiind efectuate atunci lucrări de cămășuire elevație pilă și armare/turnare riglăs. Conform DRDP Cluj, lucrările erau în grafic încă de atunci.

În luna mai, lucrările la podul peste râul arieș din municipiul Turda au fost întrerupte, proiectul fiind atunci întârziat cu mai bine de două săptămâni. Oamenii se plângeau că nimeni nu a mai lucrat acolo, dar și că lucrările îngreunează traficul din oraș.


Deputatul USR-PLUS Viorel Băltărețu explica în mai că deși lucrările au fost întrerupte pentru mai bine de două săptămâni, podul peste Arieș ar putea fi gata la timp, la data la care a fost stabilit. El a arătat stadiul lucrărilor.

Etapele lucrărilor la podul peste Arieș:

- În 28 aprilie s-a emis avizul de mediu; ca atare, Regia Pădurilor promite că în 5-6 mai va emite, la rândul ei, avizul pentru scoaterea din fondul forestier a zonei adiacente podului, necesare organizării de șantier.
- Intervenția Companiei de Apă Arieș la demontarea conductelor, programată pentru 5 mai este incertă, CAA pretextând că nu i s-a permis accesul cu utilaje grele în zonă.
- Vestea bună e că ARL promite să execute manopera de demontare-îndepărtare a conductelor cel târziu în 10 mai, odată cu demontarea traverselor la tronsoanele 1-6 ale podului.
- După emiterea avizului de către Regia Pădurilor, Ocolul Silvic se angajează să taie cei câțiva arbori din zona podului și, în 12 mai, cel târziu, să predea către ARL porțiunea de teren defrișată, pentru ca aceasta să instaleze macaraua pentru demontare.
- Dacă toate etapele se desfășoară conform promisiunilor, după 12 mai, am încredere că nu vor mai fi blocaje birocratice sau de alt fel și că lucrările se vor desfășura fără sincope.
- Cred că avem toate șansele ca termenul de finalizare - 22 decembrie 2021 - să fie respectat.


CITEȘTE ȘI:

Se ÎNCHIDE circulația în centrul Clujului sâmbătă, cu ocazia cursei The Color Run 2021

 

Situația pe strada Papilian, e „o urgență și ARDE”. Boc: „Pe investitorul de acolo îl numesc INFRACTOR”