monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restaurantele rămân deschise, indiferent de incidența cazurilor de Covid. În ce condiții

Restaurantele pot rămâne deschise, chiar și în scenariul roșu, cu anumite condiții. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu.

Restaurantele pot rămâne deschise, indiferent de incidența cazurilor de Covid. Care sunt condițiile

 

Autoritățile iau în calcul noi restricții și măsuri de protecție care să vizeze persoanele vaccinate, dar și care să țină în frâu economia țării.


 

Restaurantele, chiar din zona roșie, unde incidența depășește 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, ar putea rămâne deschise pentru clienții cu certificatul verde. 


Tot cu certificatul verde, exclusiv cu acesta, se va putea face și intrarea la evenimente.

Propunerea a venit chiar de la consilierul onorific al premierului Cîțu, fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru. Decizia definitivă va fi luată săptămâna viitoare în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.


„Restaurantele să rămână deschise doar pe baza certificatului verde este o propunere, vedem dacă va fi aprobată în CNSU. Pornim de la ideea de baza că nu vrem să mai închidem activitatea economică peste 3 la mie. Acum avem și vaccin, avem și un mod de a verifica dacă cineva a fost vaccinat, dacă a fost testat sau dacă a trecut prin boală, avem acest certificat verde. Deci este un mod de a menține economia deschisă, dar în același timp de a păstra anumite reguli”, a declarat Florin Cîțu, premierul României.

Pe lângă utilizarea certificatului verde ca o cale de acces la evenimente sau în restaurante, statul ia în considerare obligativitatea vaccinării anti-Covid-19 pentru angajații din structuri esențiale precum profesori, medici, personalul auxiliar, tehnic sau de la întreținere în spitale/școli, etc. 


Dacă aceștia refuză să se vaccineze, mai există opțiunea de testare periodică, dar pe banii lor.

CITEȘTE ȘI:


IT-iştii din Cluj, cel mai bine plătiți angajați din România. Salariul ajunge până la aproape 1.500 de euro

 

Angajatorii din Cluj plătesc CELE MAI MARI SALARII din țară, după Capitală. Peste un miliard de lei pe lună, pentru plata angajaților