Actualitate
De ce a căzut Facebook timp de șase ore? Explicația companiei
De vină pentru faptul că Facebook nu a funcționat luni timp de câteva ore ar fi o operațiune obișnuită de întreținere a rețelei, care a dus la prăbușirea sistemului său global, spune compania, conform Reuters.
Aceasta este cea mai mare defecțiune înregistrată vreodată de firma de monitorizare web Downdetector, aceasta blocând accesul a miliarde de utilizatori si la aplicațiile Instagram și WhatsApp.
Conform primelor explicații a celor de la Facebook, unele modificări realizate la ruterele din centrele de date au făcut serviciile „invizibile” pentru restul utilizatorilor de internet.
„Schimbările realizate la configurarea ruterelor care coordonează rețelele de trafic dintre centrele de date ale companiei au dus la întreruperea comunicării cu rețeaua de internet. Această întrerupere a traficului în rețele a avut un efect în cascadă asupra comunicării dintre centrele noastre de date, oprind serviciile noastre”, au scris cei din cadrul companiei Facebook.
Utilizatorii reţelelor Whatsapp, Facebook şi Instagram, inclusiv cei din România, au fost afectaţi luni seara de indisponibilitatea acestor servicii, toate trei fiind deţinute de Facebook.
CITEȘTE ȘI: