monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un grup de indieni, angajați ilegal, deportați din cauza unui patron din Cluj: „Nu am avut timp să mă ocup de forme”

10 indieni care au modernizat drumul din Bonțida au mari probleme din cauza unui patron care „nu a avut timp să-i angajeze”.

Un grup de indieni, deportați din cauza unui patron din Cluj pentru că NU erau angajați legal

Un grup de indieni a venit să lucreze la Cluj, dar s-au trezit trimiși acasă cu forța de autorități după o sesizare la ITM. Bărbații au muncit mai multe luni la reabilitarea drumul din Bonțida, însă în momentul în care au văzut că nu sunt plătiți la timp au anunțat autoritățile, fiind deportați în cele din urmă pentru că nu erau angajați legal.

Cel vinovat de deportarea indienilor este patronul Clusus Construct SRL, conform unei investigații realizate de Libertatea.


Neplătiți și umiliți în Cluj

Cei 10 indieni au ajuns la Cluj la începutul lui 2021 și au avut din start parte de un tratament neplăcut în România, fiind la un pas să fie bătuți de un patron

„Am muncit acolo timp de două luni. Tipul de acolo ne dădea salariile, dar ne abuza verbal permanent. De două ori a și apucat câte un muncitor și l-a scuturat violent. Așa că am plecat”, a declarat Mukul, unul dintre indieni.


După experiența neplăcută de la primul job în România, indienii aveau să ajungă pe mâinile firmei Clusus Construct SRL, o firmă care repara drumul în Bonțida și care le oferea 3.000 de lei salariu.

Străinii au mers pe mâna patronului și nu s-au stresat prea tare în legătură cu acte, fiind convinși că totul este în regulă.


„Ne-au adus direct la cazare. Nu ne-au făcut documente, nimic. Am întrebat, dar au spus că mai întâi trebuie să întocmească dosarul de muncă, abia apoi putem semna contractul. Noi i-am crezut, că nu aveam altă opțiune”, a declarat unul dintr eei.

Patronul clujean i-a păcălit pe indieni

Cei de la Clusus Construct SRL trebuiau să plătească 1.000 de euro pentru a obține avizele de Imigrări pentru cei 10 angajați. Firma nu a depus niciodată actele pentru eliberarea unor astfel de documente, iar motivarea patronului este una incredibilă.


„A fost greu să-mi găsesc timp să mă ocup de forme”, a declarat patronul firmei în cauză.

Bărbații veniți la muncă în România i-ar fi transmis patronului în repetate rânduri să rezolve problema actelor, deoarece vizele de muncă  expirau în luna mai.


„Am început să insistăm de pe la mijlocul lui aprilie; știam că ne expiră vizele în mai. De la firmă ne ziceau: Nu-i problemă, nu vă faceți griji. Ne descurcăm noi. Am fost niște proști că i-am crezut”, explică Mukul.

Patronul firmei neagă că nu i-a plătit

Patronul firmei neagă faptul că angajații ar fi fost neplătiți, însă știe că în domeniul construcțiilor există întârzieri salariale.

„Ăsta era motivul de necaz între toată lumea, că banii veneau prea târziu. La Napoca (n.r. contractorul care a angajat firma Clusus Construct), angajații străini aveau întârzieri de plată. Nu spectaculoase, dar, na, străinii probabil sunt învățați altfel. Erau niște întârzieri de câteva săptămâni. Așa e la noi în construcții”, susține patronul Clusus Construct SRL, Marius Neamț.

De altfel, întregul scandal a pornit în momentul în care indienii au reclamat la ITM întârzierile salariale.

Indienii au plătit 40.000 de euro pentru a ajunge în România

Dramatic este că lucrătorii din India au plătit aproximativ 4.000 de euro fiecare pentru a putea lucra în România, dar s-au ales cu o plecare vijelioasă din țară din cauza unui patron care nu i-a respectat pentru munca depusă.

„Dacă știam legea, nu acceptam să lucrăm așa. Am fi cerut hârtiile întâi și abia apoi ne-am fi apucat de muncă. I-am spus asta și polițistei de imigrare, dar și ea trebuia să-și facă treaba, nu a avut cum să ne ajute”, completează Mukul în povestea spusă pentru Libertatea.

Patronul i-a plătit ca să scape de amendă

Marius Neamțu, patronul firmei, a declarat pentru sursa menționată că i-a plătit în cele din urmă pe indieni în speranța că va scăpa de amendă. Cu toate astea, el s-a ales cu o amendă maxima de 36.000 de euro din partea ITM Cluj.

„Ei îs exact ca noi. Dacă ne adunăm zece și ne punem în linie, unu e foarte bun, unu e foarte rău, și ăialalți îs de la doi la nouă. C-o muncit, că n-o muncit, i-am plătit. În speranța, vă spun sincer, că o să mă ierte la amendă, dacă-i plătesc. Dar nu m-o iertat deloc”, mai spune Neamț.