monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Termenul pentru ridicarea tichetelor de masă pentru cei vaccinați, prelungit la 6 luni

Termenul pentru ridicarea tichetelor de masă destinate persoanelor vaccinate anti-Covid-19, cu schemă completă, a fost prelungit la 6 luni, de la 60 de zile.

Termenul pentru ridicarea tichetelor de masă pentru cei vaccinați, prelungit de la 60 de zile la 6 luni

 

 


Ministerul Sănătăţii (MS) a prelungit, de la 60 de zile la 6 luni, termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă.

 


„Măsura a fost luată pentru continuarea activităţii de vaccinare în condiţii optime, dar şi din cauza apariţiei unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populaţie. În septembrie 2021, Ministerul Sănătăţii a stabilit metodologia de acordare a alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2. Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocaţie de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă”, se arată într-un comunicat al ministerului transmis, miercuri.

Fondurile pentru achiziţia tichetelor de masă au fost suplimentate în octombrie cu 13,8 milioane de lei. 


Tichete de masă pentru vaccinați în Florești

Primăria Florești a anunțat că acordă tichete de masă persoanelor vaccinate anti-Covid-19 cu schema completă, în perioada 3-17 septembrie, la centrul de vaccinare de la Școala Gimnazială Gh. Șincai.

Pentru a putea ridica tichetele va fi nevoie de actul de identitate și dovada vaccinării. 


„ANUNȚ ACORDARE TICHETE DE MASĂ PERSOANE VACCINATE CU SCHEMA COMPLETĂ ÎN PERIOADA 03.09-17.09.2021. Vă aducem la cunoștință faptul că persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare și anume ambele doze pentru vaccinul Pfizer și doză unică pentru vaccinul Johnson & Johnson în perioada 03.09.2021 -17.09.2021 în cadrul centrului de vaccinare Școala Gimnazială Gh. Șincai, Florești beneficiază de tichete de masă.

Tichetele de masă se ridică de la Centrul de vaccinare Școala Gimnazială Gh. Șincai, Florești, str. Andrei Mureșanu nr. 1, de luni până vineri în intervalul orar 09.00- 13.00. 


Menționăm faptul că persoanele pot ridica tichetele de masă de la unitatea de vaccinare care a efectuat ultima doză de vaccinare, în termen de 60 zile de la data vaccinării cu schema completă, pe baza actului de identitate și dovada vaccinării”, a transmis Primăria Florești.

CITEȘTE ȘI:

Tichete de masă în valoare de 100 de lei pentru persoanele vaccinate cu ambele doze. Cum se obțin voucherele?