Scrisoarea pastorală de Crăciun a IPS Andrei, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

„Am venit să ne închinăm Lui”  „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut în Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2) Iubiţi fraţi şi surori,Din străfund de dalbe datini, în preajma sărbătorii Crăciunului, ne vin cele mai minunate cântări şi colinde pentru care a-L slăvi pe Mântuitorul care a binevoit „Să se nască, / Şi să crească, / Să ne mântuiască” . La slujba din ajunul Naşterii Domnului cântarea ne îndeamnă să facem un firesc gest de recunoştinţă dimpreună cu magii: „Pe magi I-ai îndreptat spre închinarea Ta; cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!” .Închinarea, ca adorare, este cinstirea cu credinţă ce se aduce numai lui Dumnezeu Cel în Treime proslăvit. Sfântul Ioan în Evanghelia sa pomeneşte de închinarea „în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23), înţelegând acea stare smerită de interiorizare totală în faţa lui Dumnezeu. În Dumnezeu Cel Întrupat trebuie să credem, să nădăjduim şi spre El să se îndrepte toată dragostea noastră.   Iubiţi credincioşi,Atunci când Domnul Hristos a despicat istoria omenirii în două, născându-Şe în Betleemul Iudeii, magii de la Răsărit avea o singură dorinţă: să se închine Lui. S-au pregătit îndelung, au adunat daruri: aur, smirnă şi tămâie şi au pornit la drum. Drum lung, greu, plin de primejdii şi de renunţări.Drumul li l-a arătat steaua Lui, steaua credinţei, care i-a condus fără greş până la Ierusalim. Acolo însă, în marea metropolă, s-au încurcat. Steaua s-a ascuns, iar ei au fost fermecaţi de splendorile trecătoare ale acestei lumi. N-au renunţat însă la idee. Chiar dacă steaua credinţei s-a întunecat, au apelat la sfatul cunoscătorilor, inclusiv la regele Irod şi la învăţaţii lui. Demersul nu le-a fost fără folos, ci au primit răspunsul salvator la întrebarea capitală: „Unde este să se nască Hristos? ... În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «şi Tu Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»” (Matei 2, 4-6). Aflând răspunsul la întrebarea care-i frământa au pornit grabnic spre Betleem şi steaua Lui, steaua credinţei, s-a ivit din nou. Ea i-a condus până la Pruncul Mântuitor şi, când au ajuns, „căzând la pământ s-au închinat Lui” (Matei 2,11). Bucuria lor era de negrăit pentru că au realizat lucrul cel mai important pentru o făptură omenească: L-au găsit pe Dumnezeu şi I s-au închinat Lui.Dreptmăritori creştini,Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covârşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă. În asemenea împrejurări trebuie să-i întrebăm cu insistenţă pe cei ce ne pot răspunde: unde-L putem găsi pe Fiul lui Dumnezeu Cel născut în Betleemul Iudeii? Eu vă voi răspunde simplu: în biserică şi la Sfânta Liturghie. Când preotul pregăteşte bucata de prescură, pe măsuţa de la proscomidiarul din altar şi o pune pe disc, zice: „Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul” .În acest moment, proscomidiarul simbolizează peştera din Betleem, iar discul ieslea în care a fost culcat Domnul Hristos. Mai târziu însă, după ce la Liturghie preotul va invoca Duhul Sfânt să prefacă prescura şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, pe Sfânta Masă se află Însuşi Pruncul Mântuitor, jertfit pentru a noastră mântuire. Noi, cei prezenţi, ne închinăm Lui şi ne rugăm cu pioşenie zicând: „Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine” .  Acesta este momentul culminant al sărbătorii Crăciunului; după ce L-am găsit pe Pruncul dumnezeiesc şi ne-am închinat Lui, ne împărtăşim cu El. Vasile Voiculescu are o poezie intitulată „Colind”, în care subliniază lucrarea miraculoasă pe care o face Sfânta Taină a Cuminecăturii în fiinţa noastră: „În coliba-ntunecată / Din carne şi os lucrată, / A intrat Hristos deodată. / Nu făclie ce se stinge, / Nu icoană ce se frânge, / Ci El Însuşi, trup şi sânge, / Preschimbat pentru făptură / Într-o scumpă picătură, / Dulcea Cuminecătură. / Coliba cum L-a primit / S-a făcut cer strălucit / Pe bolta de mărgărit / Iar în ea soare şi stele / Cu Arhangheli printre ele / În mijloc tron luminos / Şi pe el Domnul Hristos, / Care mult se bucura / Duhul Sfânt s-alătura / Şi acolo rămânea / Şi acum şi pururea.”Bineînţeles, şi pregătirea trebuie să fie pe măsură: „Şi noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am măturat / Uşi, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră şi la noi”.Din nefericire, pentru multă lume Crăciunul rămâne o sărbătoare folclorică, la care, în ambianţa colindelor, se desfată cu sarmale şi cârnaţi, aniversând naşterea lui Hristos în absenţa Lui. Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gând să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? „Când părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă...» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ....! Părintele Gheorghe ţinea în mâini un Prunc, dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie ... Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge ... Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie!  Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte ... Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne ..., cred!»” .        Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.Iubiţi fraţi şi suroriAflăm din Evanghelia Crăciunului că magii după ce L-au aflat pe Domnul Hristos şi I s-au închinat „deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2,11). Ei şi-au început drumul cu râvnă, l-au continuat  cu perseverenţă şi l-au terminat cu dărnicie.Darul, dacă e mic sau mare, poartă un mesaj. El exprimă dragostea şi preţuirea pe care o ai faţă de o fiinţă dragă. Este un gest de recunoştinţă. „Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine  - şi legitimi -  în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă recunoscătoare”.    Precum magii, de-a lungul anilor, credincioşii I-au făcut Mântuitorului daruri. Pe lângă faptul că I-au dăruit inima, şi-au adus şi darul lor ctitorind biserici, aşezăminte caritabile şi instituţii de educaţie.Nu putem trece cu vederea faptul că anul acesta, de Sfântul Nicolae s-au împlinit nouă decenii de când Eparhia noastră s-a reînfiinţat, avându-l în frunte pe vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan. Acest  om a lui Dumnezeu, ajutat de donatori mărinimoşi, a construit minunata noastră Catedrală şi multe alte obiective de interes spiritual. Nici noi nu suntem lipsiţi de posibilitatea de a fi darnici precum magi, fiecare după puterea noastră. Chiar dacă trecem printr-această perioadă de sărăcie, Dumnezeu aşteaptă să dăruim, după cuvântul Părintelui Nicolae Steinhardt „nu din prisosul nostru, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseşte”, căci „dăruind vei dobândi”.   Pe plan naţional este în plină desfăşurare opera de construire a „Catedralei Mântuirii Neamului”, iar pe tărâm eparhial sunt o sumedenie de obiective pe care cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni le vom ridica.E spre finalizare Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, au demarat lucrările la Campusul Teologic „Nicolae Ivan”, în primăvară vom începe Aşezământul misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”, Mânăstirea „Sfânta Elisabeta”, şi multe alte lucrări.Toate acestea cer din partea noastră dărnicia şi jertfelnicia magilor. Şi ca şi acelora dărnicia ne va fi răsplătită. Iar dărnicia şi mărinimia nu se referă doar la ctitorii, ci şi la ajutorarea semenilor noştri aflaţi în dificultate, pe care slujindu-i Îl slujim pe Hristos.Acum, în preajma clipelor de bucurie şi de lumină, bunătatea sufletească, în mod normal, trebuie să crească. Nu în zadar zice colindul: „Acum te las, / Fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun. / Dar nu uita, când eşti voios, / Creştine să fii bun!”Închinându-ne în faţa ieslei din Betleem, în care se află Pruncul Mântuitor, vă îmbrăţişăm pe toţi cu drag, vă binecuvântăm şi dorim ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să vă fie fericite.† ANDREIArhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şiMitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului