monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Starea tatălui lui Emil Boc este stabilă

Starea lui Ioan Boc, tatăl premierului Emil Boc, este stabilă, a declarat, la începutul săptămânii directorul Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca, Sanda Patrichi, arată Mediafax.

 

„Starea pacientului Ioan Boc este stabilă. Pacientul este stabil din punctul de vedere al tensiunii, cordului, analize sanguine. Nu este o condiţie foarte bună, dar sperăm să trecem peste asta şi lucrurile să se îmbunătăţească şi mai mult”, a declarat Sanda Patrichi, citată de Mediafax. Ioan Boc a suferit un accident vascular cerebral, fiind internat, în 13 decembrie, la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

În noiembrie, Ioan Boc, în vârstă de 87 de ani, a fost internat la Spitalul de Pneumologie din Cluj, cu o afecţiune pulmonară. El a fost externat după câteva zile, timp în care i-au fost făcute mai multe investigaţii şi i s-a recomandat un tratament.

Tatăl premierului a suferit, anii trecuţi, alte două accidente vasculare cerebrale.