Anunțuri / Utile
COMUNICAT DE PRESĂ - Lansare proiect ”Calitate, Competenţă, Performanță în Consiliul Județean Cluj”
COMUNICAT DE PRESĂ
Lansare proiect ”Calitate, Competenţă, Performanță în Consiliul Județean Cluj”
11/04/2018
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Judeţul Cluj, prin Consiliul Județean în calitate de beneficiar, au semnat în data de 12.03.2018 Contractul de finanţare nr. 72 pentru proiectul ”Calitate, Competenţă, Performanță în Consiliul Județean Cluj” (CCP).
Proiectul este finanțat din Fondul Social European, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile şi transparente, Obiectiv Specific 2.1: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă implementarea unui sistem de management al calității (ISO) care să genereze performanța la nivelul Unitatii Administrativ-Teritoriale Județul Cluj, în relația cu cetățeanul.
Valoarea totală a proiectului este de 624.995,52 lei.
Valoarea totală eligibilă este de 624.995,52 lei din care:
531.246,19 lei finanţare nerambursabilă din Fondul Social European (85%),
81.249,41 lei finanţare nerambursabilă din bugetul naţional (13%),
12.499,92 lei cofinanţare eligibilă de la Consiliul Judeţean Cluj (2%).
Grupul țintă al proiectului este format din 40 de persoane, funcționari publici, personal de conducere si de execuție, angajați ai Consiliului Județean Cluj.
Rezultate estimate:
Implementarea sistemului de calitate ISO 9001:2015 la nivelul tuturor structurilor din cadrul Consiliului Județean Cluj;
Dezvoltarea abilităților personalului din cadrul grupului țintă în domeniile auditor calitate și control managerial intern;
Schimb de experiență cu o instituție internațională pentru persoanele certificate în domeniul auditor calitate.
Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni, începând cu data de 12.03.2018.
CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ
Date de contact:
ALIN TIȘE
PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ
Tel./fax: 0372 640030 / 0372 640070
E-mail: cjc@cjcluj.ro
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European
Competența face diferența! Proiect selectat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European