Aproape 900.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică la ora 19:00, la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Contrar prevederilor legale prin care propaganda electorală este interzisă în timpul desfășurării scrutinului de vot, în județul Cluj au fost înregistrate mai multe cazuri de influențare a opțiunii alegătorilor.
Alin Tișe s-a aflat duminică, 4 mai, în comuna Palatca, de unde a transmis un mesaj de solidaritate și încredere pentru viitorul României: „Să facem tot ceea ce ține de noi pentru a ne face ziua de mâine mai bună”, spune președintele Consiliului Județean Cluj.
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, după ieşirea din secţia de votare, că a votat pentru un preşedinte care poate să reprezinte România în plan internaţional.
Meciul dintre CFR și „U” Cluj din etapa a 7-a din play-off, a avut parte de câteva minute de întrerupere în repriza secundă din cauza unei defecțiuni a sistemului VAR.