O tânără este judecată pentru că i-a aplicat o corecție zdravănă altei tinerei într-o sală de fitness din Cluj-Napoca. Victima a avut nevoie de 80 de zile de îngrijiri medicale, scrie clujust.ro
Vicepremierul Tánczos Barna a declarat, marți, că Guvernul și sindicatele vor ajunge, prin dialog, la un „compromis acceptabil pentru toată lumea”, menționând că acestea trebuie să înțeleagă că „dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”.
Consiliul Județean Cluj urmează să dezbată și să supună la vot, în cadrul ședinței din luna iulie, un proiect de hotărâre esențial pentru demararea efectivă a investiției „Velo Apuseni”.
Telenovela transferului lui Louis Munteanu (23 de ani) de la CFR Cluj pare să fi ajuns la final. Presa franceză notează că Ioan Varga ar fi primit o ofertă aproape de cerințele sale.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea partidului AUR în legătură cu primul pachet de măsuri fiscale, adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului.
Un procent de 43,52% dintre candidații la examenul de titularizare în învățământ au obținut la proba scrisă note peste șapte, anunță marți Ministerul Educației și Cercetării. Clujul ocupă primul loc la rata de promovabilitate.
Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice.