Municipalitatea a deschis licitația pentru concesiunea Aquapark-ului din cartierul Grigorescu. Proiectul complexului de agrement, amenajat pe o suprafață de peste 5 hectare de teren, presupune o investiție de aproape 400 de milioane de lei.
Vineri, la ora 12:00, au fost făcute publice primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2025,iar surprizele nu au întârziat să apară. Județul Cluj este pe primul lor la rata de promovabilitate, însă nu există nicio medie de 10.
Colonelul Marian Mitrică, șeful secției de neurochirurgie din cadrul Spitalul Militar „Carol Davila'” din Capitală, și alți doi medici au fost puși sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de luare de mită.
Vineri, 20 iunie, au fost afişate rezultatele la examenul de Bacalaureat 2025. Judeţul Cluj, pe primul loc la nivel naţional cu o rată de promovare de 89,4%.
După clinici deja funcționale în Cluj-Napoca, Bacău și Zalău, rețeaua de servicii medicale private Anastasios Medical și-a extins activitatea și în Satu Mare, prin deschiderea celei de-a patra clinici din rețea, pe data de 5 iunie 2025.
Acum, la final de liceu, sunteți pregătiți să explorați tainele naturii, biologiei moleculare, schimbărilor climatice sau să încercați găsirea unor noi surse de energie alternativă?
Alin Tișe, președintele CJ Cluj, și-a lansat cel mai recent volum, intitulat „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea”, un eveniment care a depășit granițele unei simple prezentări de carte și s-a transformat într-un moment de comuniune sufletească și reflecție profundă.
O persoană a fost ucisă și alte 14, printre care membri ai unor echipe de intervenție, au fost rănite în timpul nopții într-un nou atac aerian rus asupra orașului-port Odesa, în sudul Ucrainei.