monitorulcj.ro Menu
Economie

Franks: Un salariu mai mare înseamnă mai puţine angajări

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni că România este din nou pe calea pozitivă, dar că urmează alte provocări.

„S-a reîntors creşterea economică, avem patru trimestre consecutive de creştere economică, se pare că şi ultimul trimestru din 2011 va reprezenta o creştere economică de 2,5%, mai mult decât estimasem şi ne aşteptăm ca şi în 2012 să fie o creştere pozitivă. O veste proastă este însă că această creştere este insuficientă pentru a îmbunătăţi standardul de viaţă al românilor. 1,5 sau 2,5% este mai bine decât nimic, dar nu este suficient. Este nevoie de o creştere suplimentară”, a subliniat Franks.În ceea ce priveşte salariul minim, şeful FMI a spus că dacă acesta va creşte automat angajatorii vor face mai puţine angajări, iar angajările trebuie încurajate, astfel încât trebuie găsit un echilibru. În opinia şefului FMI în România sunt încă probleme foarte mari care împiedică creşterea, pentru revenire. Astfel, locurile de muncă sunt insuficiente faţă de nevoile românilor, fiind înregistrate foarte mari probleme în domeniul tinerilor şi a celor mai în vârstă.