monitorulcj.ro Menu
Economie

Primele de Crăciun au crescut salariul în decembrie

Salariul mediu nominal net a fost, în luna decembrie 2011, de 1.604 lei, în creştere cu 113 lei (7,6%) faţă de luna anterioară şi cu 7,2% procente comparativ cu aceeaşi lună din 2010, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4.348 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (928 lei). În luna decembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.209 lei, în creştere cu 155 lei faţă de luna noiembrie. Conform datelor INS, indicele câştigului salarial real pentru luna decembrie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 107,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,8%, cu 8,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2011.