monitorulcj.ro Menu
Economie

200.000 de joburi, scoase de la „negru” de Legea „zilierilor”

Adoptarea Legii “zilierilor” de Camera Deputaţilor ar scoate la suprafaţă, din zona muncii la negru, 150-200.000 mii de locuri de muncă, a declarat, marţi, la Parlament, ministrul Muncii, Ioan Botiş. Astfel, el a pledat pentru adoptarea cât mai rapidă a acestei legi. „Aş face exact ca Mucius Scaevola, mi-aş arde mâna dreaptă, garantându-vă că, dacă legea «zilierilor» va trece în Parlament, vom scoate la suprafaţă cel puţin 150-200.000 de locuri de muncă. În fond, prin reglementări minimale putem să constatăm că avem potenţial de a creşte aceste contracte de muncă, purtătoare de contribuţii. Şi este interesul nostru, ca societate, să avem contributori şi nu asistaţi”, a declarat ministrul Ioan Botiş. În noiembrie 2010, Senatul a respins reglementarea raporturilor de muncă ale zilierilor.           Agerpres