Economie
Cât costă un apartament în Cluj?
24% din apartamentele din Cluj-Napoca scoase la vânzare costă între 50.000 şi 60.000 de euro, în timp ce 26% se înscriu în intervalul de preţ 60.000-80.000 de euro. În Cluj-Napoca, proporţia caselor şi vilelor în oferta rezidenţială este mai mare decât în celelalte oraşe din ţară, atingând 27%, în timp ce 70% din locuinţele de pe piaţa clujeană scoase la vânzare sunt apartamente, arată un studiu realizat de portalul imobiliare.ro. „Ponderea apartamentelor noi reprezintă 41% din totalul apartamentelor scoase la vânzare în Cluj, peste media pe ţară. Majoritatea dintre acestea sunt apartamente cu două (37%) şi trei camere (34%), ceea ce face ca peste jumătate (53%) din unităţile locative noi din acest oraş să fie scoase la vânzare la un preţ mai mare de 60.000 de euro“, se menţionează în studiu.
Majoritatea garsonierelor au un preţ de strigare de până în 30.000 de euro, în timp ce 13% din locuinţele scoase la vânzare se încadrează în intervalul 30.000-40.000 de euro (30% fiind apartamente cu două camere, restul garsoniere). Totodată, 12% din apartamente au un preţ cuprins între 40.000 şi 50.000 de euro, 24% se înscriu în intervalul 50.000 – 60.000 de euro (62% fiind apartamente cu două camere, respectiv 35% cu trei camere), iar 26% din oferta de apartamente se înscrie în intervalul 60.000 – 80.000 de euro (cele mai multe fiind unităţi cu trei camere). 15% din apartamentele vechi de pe piaţa rezidenţială clujeană au un preţ de strigare ce depăşeşte 80.000 de euro. În ceea ce priveşte casele scoase la vânzare în Cluj-Napoca, , 79% dintre acestea au un preţ ce depăşeşte 120.000 de euro.