monitorulcj.ro Menu
Economie

Inflaţia atinge un nou minim istoric

Rata anuală a inflaţiei a coborât în februarie la 2,59%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de ianuarie fiind de 0,64%, în intervalul estimat de analişti.

Faţă de prima lună a anului, în februarie preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 1,2%, respectiv cu 0,4%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,1%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mare creşteri de preţuri la alimente au fost consemnate la ouă - cu 12,7%, legume şi conserve de legume (5,77%), categorie în care la cartofi creşterea a fost de 5,72%. Fructele s-au scumpit cu 4,48%. Singurul produs al cărui preţ a scăzut faţă de ianuarie a fost mierea de albine.În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în februarie s-au înregistrat creşteri de până la 1% la aproape toate categoriile - îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de uz casnic etc. Cel mai mult s-au scumpit ţigările - 1,4%, iar singurele articole cu preţ mai mic decât în ianuarie au fost frigiderele şi congelatoarele.Pentru anul 2012 sunt însă o serie de factori care ar putea determina creşterea inflaţiei. Printre ei se numără scăderea producţiei agricole pe fondul secetei care a afectat culturile în toamna anului trecut. Alţi posibili factori sunt liberalizarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale în România, iar la nivel internaţional cotaţia petrolului.

Prognoza BNR pentru tot anul este de 3,2%. Banca centrală a revizuit proiecţia în februarie, de la 3% la 3,2%, din cauza efectului de bază.