monitorulcj.ro Menu
Economie

Mai mulţi pensionari şi bugetari decât angajaţi la privat

Situaţie alarmantă: numărul angajaţilor clujeni care produc este depăşit de cel al pensionarilor şi al bugetarilor. Pe plan local, la opt angajaţi din domeniul privat le corespund opt pensionari şi doi bugetari.

Povara contribuţiilor are justificare dacă luăm în calcul ultimele date furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.În decembrie 2011, numărul mediu de pensionari din judeţ depăşea 180.000, situaţie nu tocmai fericită dacă facem o comparaţie cu cifra de 180.000 de angajaţi din domeniul privat şi cei 60.000 de angajaţi de stat. Raportul care indică o situaţie de apăsare excesivă a populaţiei active ar putea fi adus spre limite normale prin creşterea numărului de salariaţi şi atragerea de investiţii având un impact direct în reducerea ratei şomajului, potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, Ştefan Dimitriu. „Situaţia s-ar putea schimba prin implicarea mai asiduă a primarilor în atragerea de investiţii care să ducă la un grad de ocupare mai mare al forţei de muncă”, declară economistul.Clujul are 3,24% din numărul total de pensionari din RomâniaJudeţul nostru se află, totuşi, comparativ cu alte judeţe, într-o situaţie favorabilă, în două din trei judeţe ale ţării numărul pensionarilor depăşindu-l pe cel al angajaţilor. „Stăm bine faţă de alte judeţe, însă, într-adevăr, dacă facem comparaţie cu perioada de la sfârşitul regimului comunist, când  raportul era de 6 pensionari la 10 angajaţi, putem vorbi de un semnal de alarmă. Valorile devin o constrângere în special atunci când se ia în calcul posibilitatea aplicării unei politici de relaxare fiscală”, este de părere economistul clujean Paul Cocioc.La „extrema nefastă” se regăsesc judeţele Giurgiu şi Teleorman, unde numărul de pensionari este de două ori mai mare decât cel al angajaţilor, potrivit unui clasament realizat de Evenimentul Zilei pe baza datelor statistice valabile la sfârşitul lui iunie 2011. La polul opus, cu cei mai mulţi salariaţi raportat la numărul de pensionari, este municipiul Bucureşti, cu şase pensionari la zece angajaţi. Capitala este urmată de judeţele Ilfov, Timiş şi Constanţa, unde la zece salariaţi sunt şapte pensionari şi abia apoi de Cluj. Zonele din fruntea clasamentului sunt şi cele mai dezvoltate din punct de vedere economic.Astfel, peste 19% dintre IMM-uri sunt concentrate în zona Bucureşti-Ilfov, potrivit Cartei Albe a IMM-urilor pe 2011. Pe locul doi se situează Clujul cu 4,3% dintre IMM-uri. Judeţul nostru se plasează, prin urmare, ceva mai bine în clasamentul realizat în funcţie de numărul întreprinderilor mici şi mijlocii, decât în cel întocmit pe baza raportului salariaţi/pensionari. Cea mai slabă prezenţă a IMM-urilor se înregistrează în Călăraşi, cu 3.437 unităţi (0,85%), urmat de Sălaj, cu 0,82%.Pensionarii clujeni, mai bănoşi decât cei din alte zonePensionarii clujeni câştigă în medie cu 50 de lei în plus faţă de ceilalţi pensionari români. Conform datelor furnizate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS), pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul IV din 2011 de 777 lei, faţă de 834 de lei cât ia în medie un pensionar clujean. Situarea peste medie este datorată numărului ridicat de „pensionaţi” din domeniul medical şi universitar, care ridică prin sumele mai mari totalul de la nivelul judeţului, potrivit lui Vasile Doleanu, director al Casei Judeţene de Pensii Cluj.Discrepanţele au fost şi mai mari între media naţională şi cea locală în alte zone ale ţării, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei. Astfel, în judeţul Giurgiu s-au încasat 625 lei faţă de 979 de lei în Municipiul Bucureşti. Diferenţele nu mai sunt la fel de mari dacă ne referim la pensia pentru agricultori. Astfel, un pensionar clujean ia în medie 319 lei, cu doar 7 lei mai mult decât media pe ţară de 312 lei.