monitorulcj.ro Menu
Economie

„Slăbiciunea omului de afaceri din România este că nu îl ajută nimeni”

Instituţiile statului au fost „lovite peste nas” de omul de afaceri ales ca moderator în cadrul unui eveniment organizat chiar de autorităţile publice.

Evenimentul regional, desfăşurat joi, la Cluj-Napoca, pentru promovarea activităţii de inovare şi transfer tehnologic din regiunea Nord-Vest, a fost prilej de descărcare pentru  moderatorul întâlnirii dintre reprezentanţii instituţiilor Statului şi oamenii de afaceri locali, Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).Potrivit acestuia, programele publice trebuie să aibă o mai mare aplicabilitate practică. „Toată lumea spune că România poate să exporte strategii, însă tot ceea ce construim în toate structurile trebuie să se finalizeze în afaceri şi bani. Să încercăm toţi să ne fixăm  în cap această cerinţă a mediului de afaceri, care poate părea mercantilistă”, a atras atenţia secretarul general al AOAR.Afaceristul nu a ezitat să-şi spună oful şi să-i încurajeze şi pe ceilalţi vorbitori să facă la fel, pentru că „dacă începem să vorbim poate reuşim să shimbăm ceva”, după cum şi-a îndemnat Pârvan audienţa. Îndemnul la comunicare deschisă a avut ecouri şi în public. „Care este relaţia: sumă alocată prin programe guvernamentale - beneficiu? Urmăriţi acest lanţ?”, a întrebat iritată una dintre participante.

Minusuri ale economiei şi administraţiei

În opinia economistului, schimbarea reală va veni în momentul în care vom reuşi să creştem producţia internă astfel încăt intrările de produse şi servicii dinspre străinătate să fie devansate de ieşirile din România. „Exportul net al României este negativ! Germania o duce bine tocmai pentru că exportă şi pentru că balanţa ei comercială este pozitivă”, argumentează Pârvan. Implicarea instituţiilor statului în sprijinirea mediului de business, tocmai pentru a întoarce acea balanţă negativă… lipseşte cu desăvârşire, în opinia economistului. „Slăbiciunea omului de afaceri din România, blamabilă în multe cazuri, este că pe oamenii de afaceri nu îi ajută nimeni şi nu mă refer aici la cei cu relaţii speciale, ci ca sistem, ca proces. În Marea Britanie, spre exemplu, pentru că o firmă mică nu are cum să plătească un specialist în cercetare, beneficiază de un ajutor de la stat constând în posibilitatea alegerii de pe o listă cu orice specialist doreşte. Şi omul de ştiinţă trebuie să poată să îşi vândă competenţele pe bani buni şi omul de afaceri trebuie să poată alege”, spune secretarul AOAR. Irosirea banului public este o altă problemă majoră exprimată în cadrul evenimentului de moderator. „Încă ne ascundem după vorbe, instituţiile nu sunt capabile să filtreze şi să priotizeze acţiunile şi programele. Am citit lista de finanţări. Nu văd de ce ţara noastră trebuie să plătească multe dintre ele. Dacă acum nu am bani de mâncare, las dacii şi numărarea falangelor de-o parte!”, explică Pârvan.

Şi invitaţii au fost surprinşi de aciditatea prezentatorului

„Este cel de-al treilea eveniment de acest gen la care particip şi este cel mai animat, cu cele mai mari controverse stârnite de prezentator”, a mărturisit, în deschiderea prezentării sale, Gabriela Pîrvu, consilier superior al Direcţiei de Politici Industriale din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.