monitorulcj.ro Menu
Economie

NEPI a făcut rost de bani pentru complexul de birouri de la Someşul

New Europe Property Investments (NEPI) şi Ovidiu Şandor au anunţat săptămâna trecută dezvoltarea, în parteneriat, a unui important proiect de birouri clasă A la Cluj-Napoca.

La doar două zile după ce au făcut publică intenţia de a construi pe fostul amplasament al fabricii Tricotaje Someşul un complex de birouri de 52.000 de mp, sud-africanii de la NEPI au anunţat, printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), vânzarea hipermarketului din cadrul Iris Shopping Center Piteşti, unul dintre activele aflate în proprietatea fondului, către francezii de la Auchan, chiriaşii de până acum ai spaţiului.Hipermarketul, care are o suprafaţă de peste 18.000 de mp, va fi vândut pentru aproximativ 28,7 milioane euro. „NEPI, prin intermediul subsidiarelor sale, NE Property Cooperatief UA şi NEPI Bucharest One au încheiat un acord pentru vânzarea unui hipermarket către Auchan România. În prezent, NEPC şi Nepi One deţin societatea Connect Investment. Connect este o companie care deţine parcul de retail Auchan situat în Piteşti, care constă într-un centru commercial cu o suprafaţă totală de închiriat de aproximativ 43.100 metri pătraţi. Hipermarketul are o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 18.264 metri pătraţi ce constă în principal în zone de vânzare, depozitare, administrare şi office, zone de încărcare şi descărcare adiacente hipermarketului, incluzând şi terenul de dedesubt aferent”, se arată în comunicat.Potrivit informării trimise de fondul de investiţii „oferta primită de la Auchan pentru achiziţionarea hipermarketului este atractivă”, iar sumele încasate în urma tranzacţiei „pot să fie reinvestite în alte proiecte mai profitabile”.Tranzacţia efectivă se va face până în martie anul viitorSud-africanii dau 31 martie 2013 ca dată până la care tranzacţia hipermarketului va fi încheiată. „Implementarea  tranzacţiei  necesită  separarea  hipermarketului,  a  activelor aferente  acestuia  şi  a  datoriilor  societăţii  Connect  prin  dezmembrare  şi transfer,  conform  reglementărilor  din  România,  şi  transferul hipermarketului,  al  celorlalte  active  şi  al  datoriilor  aferente  acestuia într-o  nouă  companie  special  creată  pentru  tranzacţie  – «Newco» –,  în  timp ce  spaţiile  comune  ale  centrului  comercial  (drumuri  de  acces,  trotuare, spatii  de  parcare,  etc.)  vor  fi  deţinute  în  continuare  de  Connect. Cumpărătorul va achiziţiona 100% din capitalul social al societăţii Newco. Data  efectivă  a  tranzacţiei  poate  să  fie  31  martie  2013  sau  orice  altă dată  înainte  de  31  martie  2013,  la  care  condiţiile  precedente  au  fost satifăcute  sau  anulate  şi  părţile  au efectuat  obligaţiile  care  le  revin, inclusiv plata tuturor datoriilor restante, şi la care de asemenea au fost executate  contractele  aferente  pentru  transferul  părţilor  sociale  Newco către Cumpărător”, se explică în informarea trimisă BVB.Construcţia complexului de birouri demarează în toamnăLucrările la prima etapă a complexului, cu o suprafaţă închiriabilă de 19.000 metri pătraţi, vor începe în acest an şi vor fi finalizate în prima parte a anului 2014. Finanţarea acestei etape va fi asigurată exclusiv din surse proprii ale partenerilor, dezvoltatorii demarând deja procedurile de obţinere a avizelor si autorizaţiilor necesare pentru construcţie. Fondul de investiţii este axat pe astfel de tranzacţiiNew Europe Property Investments plc este un fond de investiţii are ca scop achiziţia şi/sau dezvoltarea de clădiri de birouri, centre comerciale şi proprietăţi industriale, în principal în România, unde Grupul este activ încă de la înfiinţarea sa, în 2007.Printre cele mai recente activităţi de investiţie şi dezvoltare ale grupului, se numără Ploieşti Shopping City, dezvoltat în parteneriat cu Carrefour Property, proiect care va fi inaugurat în luna noiembrie a acestui an, Piteşti Retail Park, Floreasca Business Park şi City Business Centre Timişoara, achiziţionat în februarie 2012. Fondul este listat pe piaţa principală a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange şi la Bursa de Valori Bucureşti.