monitorulcj.ro Menu
Economie

Primul semestru din 2012 indică o dezvoltare a grupului clujean EBS

Grupul clujean EBS România, ofertant de servicii şi soluţii software, a realizat în primul semestru al anului 2012 o cifră de afaceri de 6 Mil EUR, în creştere cu 56% faţă de  aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

„Având în vedere contractele încheiate până în prezent, plecăm de la considerentul că vom obţine o creştere a cifrei de afaceri la peste 12 Mil EUR ceea ce înseamnă cel puţin 35% la nivel de an“, declară Daniel Metz, CEO EBS România. În ceea ce priveşte tendinţele pieţei în acest prim semestru, EBS România a înregistrat o evoluţie deosebită pe piaţa locală, acolo unde cifra de afaceri a crescut cu 96% faţă de anul trecut, iar pe pe piaţa externă şi-a menţinut ascensiunea înregistrată în ultimii 2 ani. „Diversitatea tehnologică precum şi expertiza proceselor de business SAP au permis o creştere sănătoasă. Aceste două caracteristici ale portofoliului EBS vor asigura şi în viitor o stabilitate bună a dezvoltării companiei“, a mai declarat Daniel Metz. La nivel de investiţii, în prima jumătate de an 2012 cele mai multe fonduri au fost alocate extinderii teritoriale. EBS România este prezentă la Cluj, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Timişoara, iar începând din iulie şi în Iaşi. La Cluj, compania a semnalat deja schimbari de sedii, mutându-şi o mare parte din angajaţi în sediul BT de pe str. G. Bariţiu nr. 1, numită şi  „clădirea albastră“. Operaţiunea urmează să se finalizeze anul viitor, când întreaga activitate a grupului va fi coordonată din acest centru de lucru. Luna august are în vedere ocuparea unui sediu nou şi la Sibiu într-o clădire cu 6 etaje, construită conform standardelor EBS.

Dezvoltarea aduce clienţi şi proiecte noi în EBS

Pe piaţa locală, unul dintre clienţii cei mai importanţi câştigaţi în primul semestru este I.A.M.U. S.A. Blaj, unde EBS România va implementa sistemul SAP. Alt proiect complex de implementare SAP se va desfăşura la firma Petrouztel Mizil. În ceea ce priveşte produsul propriu EBS – „Clarvision ERP“, acesta a fost achiziţionat în Cluj de către firma Plast Technik Cluj şi mai recent de către firma Topanel din Râmnicu Vâlcea, producător de panouri termoizolante. Pe piaţa externă s-a extins semnificativ colaborarea cu partenerii deja existenţi: SAP AG Walldorf, NTT Data München, DCCS Graz, IDS Scheer Freiburg, Realtech Walldorf, WKD Köln, în acelaşi timp câştigându-se şi clienţi noi de renume precum SAGE (numărul 3 mondial în soluţii ERP), HMM, Pawisda, Leogistics, Aufwind, Itelligence. Cu o experienţă de 12 ani, EBS România este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi servicii software din România. Compania clujeană asigură întregul ciclu de viaţă al unui produs software, începând cu etapa de analiză, consultanţă, dezvoltare, testare, implementare, asigurarea calităţii până la servicii de training, suport, mentenanţă şi application management.