monitorulcj.ro Menu
Economie

România ar putea deveni un reper pentru producţia de soia nemodificată genetic

  Proiectul 'Danube Soya' pentru producţie de soia nemodificată genetic în bazinul Dunării, reprezintă o oportunitate unică pentru fermierii din România, care ar putea furniza pe an cel puţin 600.000 tone de şrot furajer, afirmă preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

 

,,Europa a devenit dependentă de proteina importată America unde suprafeţe imense din pădurile tropicale, mai ales din zona Amazonului, sunt defrişate pentru a face loc monoculturilor cu soia, în mare parte modificată genetic. În Austria, unde consumatorii nu acceptă organisme modificate genetic (OMG), nici măcar în furajele pentru animale, este dorită soia non-OMG, iar România poate satisface cu uşurintă necesarul anual de 600.000 tone de şrot, dar şi al altor ţări care depind de soia din America. Proiectul 'Danube Soya' ajută fermierii europeni, satisface exigenţele consumatorilor, salvează pădurile amazoniene şi reduce emisiile de CO2 prin anularea transportului oceanic", a declarat presedintele Agent Green, Gabriel Păun.

Lansarea oficială a proiectului 'Danube Soya' va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, la Viena, cu ocazia congresului la care vor participa lideri politici şi reprezentanţi ai producţiei de furaje, de alimente, lanţurilor de supermarketuri, alături de ONG-uri şi cercetători.

Între cei peste 300 de participanţi la nivel înalt se vor număra fostul Comisar European pentru Agricultură Franz Fischler, biologul Christine von Weizsäcker, miniştri ai agriculturii din ţările dunărene. Evenimentul va fi plasat sub egida Ministrului federal austriac pentru Sănătate Alois Stöger şi al Comisarului European pentru Politici Regionale Johannes Hahn.

,,Soia este o sursă de hrană pentru oameni de mai bine de 3.000 de ani şi este indispensabilă furajării animalelor. Europa importă anual mai mult de 35 milioane tone de produse din soia. Datorită cererii în creştere a consumatorilor pentru soia nemodificată genetic, sunt deja importate şapte milioane tone de soia non-OMG. Acest fapt oferă o oportunitate importantă pentru regiunea Dunării care va putea fi fructificată doar printr-un efort comun. Provocările sunt mari, dar şansele de succes nu au fost nicicând mai mari", a spus Matthias Krön, preşedintele Asociaţiei Danube Soya.

Datorită condiţiilor climatice şi geografice specifice, ţările riverane Dunării au devenit deja cele mai productive din Europa, având un potenţial semnificativ de creştere. Potrivit Camerei pentru Agricultură din Austria, suprafaţa cultivată cu soia ar putea creşte la cinci milioane de hectare în următorii cinci ani. AGERPRES