monitorulcj.ro Menu
Economie

Casa de Pensii Cluj restituie pensionarilor peste 36 de milioane de lei

Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Cluj, Vasile Doleanu, începând din septembrie anul acesta şi până în septembrie 2013 instituţia scoate în plus din buzunar, în fiecare lună, aproximativ 3 milioane de lei pentru a acoperi sumele care trebuie returnate pensionarilor cu indemnizaţii mai mari de 740 de lei.

Suma consistentă este datorată numărului mare de pensionari de stat „lăsaţi la vatră” la limită de vârstă şi, prin urmare cu pensii mai mari. Potrivit statisticilor CJP Cluj, mai bine de jumătate dintre pensionarii clujeni vor beneficia de „bonusuri”, judeţul nostru având peste 120.000 de pensionari de stat, dintr-un total de 160.000, peste 74% dintre aceştia retrăgându-se din activitate la limită de vârstă şi beneficiind de o pensie medie de 947 de lei.Cum se restituie banii?Plata se efectuează împreună cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.Potrivit Hotărârii de Guvern pentru aprobarea graficului şi modalităţii de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, suma care se restituie titularului se evidenţiază distinct pe talonul de plată a drepturilor de pensie.„Restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre contribuţiile de asigurări sociale de sănătate reţinute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012 rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei şi contribuţiile rezultate prin aplicarea procentului de 5,5% asupra părţii din pensie care depăşeşte 740 lei se face prin diminuarea veniturilor bugetului Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate şi se evidenţiază la o poziţie distinctă de venituri bugetare”, se explică în Ordinul emis de Casa Natională de Pensii Publice.În actul normative se mai precizează că, pentru înscrierile noi la pensie, precum şi pentru pensiile recalculate din perioada 1 ianuarie 2011-30 aprilie 2012, restituirea sumelor reţinute în plus, se face corespunzător fiecarei luni pentru care s-a acordat pensia recalculată, indiferent de data comunicării la plată în sistem centralizat. Calculul acestor sume se face de către casele teritoriale de pensii, casele de pensii sectoriale şi cele aparţinând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii.