monitorulcj.ro Menu
Economie

Investiţii de 7 milioane de euro în IT-ul transilvan

15 entităţi din sectorul IT&C vor depune un pachet de proiecte pentru  finanţare din fonduri europene pentru a facilita schimburile tehnologice.

 

Câteva companii locale au demarat, împreună cu cele mai importante universităţi clujene şi sub oblăduirea Asociaţiei Române pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), filiala Transilvania, constituirea Polului de competitivitate pentru societatea informaţională – Polaris.

Principalul obiectiv al asocierii este creşterea competitivităţii şi inovaţiei tehnologice, prin consolidarea procesului de interacţiune dintre membri şi stimularea implicării instituţiilor din învăţmântul superior în cercetarea şi în formarea continuă de specialişti IT&C.

Membrii Polului vor depune un pachet de proiecte pentru  finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, D.M.I. „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor de interes naţional şi internaţional” pentru a accelera derularea programelor strategice menite să faciliteze transferul tehnologic.

Polul de competitivitate în IT va oferi beneficiarilor – IMM-uri, companii IT, instituţii de învăţământ superior, furnizori de servicii de sănătate şi administraţia publică - atât accesul la tehnologii avansate, servicii moderne de cloud computing, cât şi oportunităţi de formare şi transfer tehnologic, se arată într-un comunicat ARIES.

Investiţiile vor depăşi 7 milioane de Euro, se vor derula pe perioada a doi ani şi vor genera peste 500 de posturi cu înaltă calificare.

Borodi: „Nu vrem să mai pierdem oameni talentaţi”

„Alături de învăţământul superior şi de serviciile medicale, IT-ul a fost constant o industrie motoare a Clujului. Polaris vine să coaguleze energiile existente şi să oficializeze această realitate, asigurând cadrul unei funcţionări sinergice între factorii de progres ai regiunii. Creşterea competitivităţii unei regiuni atrage resurse, declanşează energiile creatoare şi duce în cele din urmă la creşterea calităţii vieţii în acea zonă şi la o dezvoltare sustenabilă. Vrem să atragem oameni talentaţi, nu să-i mai pierdem. Ne propunem să asigurăm cadrul necesar pentru ca inovarea şi educaţia să devină prioritare.

Suntem datori faţă de mediul care ne-a consacrat să-l dezvoltăm continuu. Este o iniţiativă deschisă, invităm public şi alte organizaţii sau consorţii să se alăture acestui demers în orice etapă. Fiind un domeniu strategic, avem nevoie de coeziune pentru a fi competitivi la nivel internaţional”, a declarat Marcel Borodi, preşedinte ARIES Transilvania şi CEO Brinel, unul din iniţiatorii acestui proiect.