monitorulcj.ro Menu
Economie

Sondaj Bloomberg: Euro va supravieţui anului 2012

Zona euro se va menţine în actuala compoziţie până la sfârşitul anului, Spania va cere ajutor extern în următoarele 12 luni, iar Italia va reuşi să evite această soartă, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul investitorilor, analiştilor şi traderilor abonaţi la serviciile agenţiei, arată Mediafax.

Zona euro se pregăteşte să intre în cel de-al patrulea an consecutiv de criză a datoriilor de stat, izbucnită la finele lui 2009 în Grecia , după ce noul guvern instalat atunci a anunţat că fostul executiv a dezinformat Uniunea Europeană cu privire la deficitul bugetar şi datoria de stat.

După trei ani, Grecia, Irlanda şi Portugalia au în derulare acorduri de finanţare externă agreate cu UE şi FMI, condiţionate prin măsuri de austeritate şi promisiuni de a implementa reforme structurale şi de a efectua privatizări. Spania a primit în acest an o linie de finanţare de 100 miliarde euro de la UE pentru a recapitaliza băncile afectate sever de criza imobiliară, iar costurile de credit percepute de pieţe guvernului de la Madrid îi îndeamnă pe economişti să considere că a patra economie din zona euro va avea nevoie de ajutor extern.

Un procentaj de 85% dintre cei 847 de investitori, analişti şi traderi care au participat la sondajul Bloomberg Global Poll anticipează că Spania va cere sprijin internaţional în următoarele 12 luni, în timp ce 59% dintre aceştia consideră că Italia nu va avea nevoie de un astfel de acord în acelaşi orizont de timp.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, ar trebui să prezinte joi, după şedinţa de politică monetară a instituţiei, planul promis la începutul lunii iulie pentru reducerea costurilor de finanţare ale Spaniei şi Italiei. Oficialul a promis pe 2 iulie că va face "tot ceea ce va fi necesar" pentru a asigura supravieţuirea monedei euro.

Sondajul relevă că investitorii şi analiştii devin tot mai optimişti referitor la perspectivele zonei euro, majoritatea respondenţilor anticipând că blocul monetar se va menţine în actuala formă cel puţin până la sfârşitul acestui an.

Un procentaj de 47% dintre cei intervievaţi consideră că Spania va intra în neplată pe datoria de stat, din moment ce dobânzile de referinţă sunt apropiate de nivelul critic de 7%.

Italia stă mai bine, potrivit sondajului, numai 25% consideră că a treia mare economei din zona euro va intra în default. Dobânzile percepute Italiei pe pieţe sunt de altfel cu aproape un punct procentual mai redus decât cele ale Spaniei.

Jumătate dintre respondenţi consideră că Portugalia va da faliment, faţă de doar 21% în cazul Irlandei.

Aproape toţi participanţii la sondaj, respectiv 92%, anticipează că Grecia va intra în default, iar 56% cred că statul elen va părăsi zona euro până la finele lui 2013. Două treimi consideră că, dacă va supravieţui anului 2013, Grecia va fi nevoită să renunţe la euro în 2014.

Un procentaj de 98% dintre respondenţi consideră că Germania va continua să-şi plătească toate obligaţiile, faţă de 89% în privinţa Franţei, 96% pentru marea Britanie şi 95% pentru SUA.

Totodată, numai 27% consideră că cea mai dificilă perioadă a crizei a fost depăşită, cu 10% mai mulţi decât la sondajul anterior, efectuat în luna mai. Însă 69% cred că orice semn de stabilizare indică numai o stiuaţie temporară, de la 80% în mai.