monitorulcj.ro Menu
Economie

Locuiesc în mari oraşe ale lumii, dar câştigă mai puţin decât clujenii!

Monitorul de Cluj vă prezintă o listă a marilor oraşe care se clasează sub Cluj-Napoca ca nivel mediu al salariilor.

Suntem obişnuiţi să fim prezentanţi ca etalon al sărăciei în raport cu oraşele sonore ale mapamondului. Sărăcia devine însă relativă dacă schimbăm termenii de comparaţie şi ne îndepărtăm privirea de la liderele clasamentelor realizate în funcţie de veniturile populaţiei.Monitorul de Cluj a alcătuit, pe baza rezultatelor studiului desfăşurat de banca elveţiană UBS, luând ca indicator de referinţă câştigul net pe oră în dolari, o scurtă listă a oraşelor în care munca este remunerată mai slab decât în Cluj-Napoca, dar şi o listă a oraşelor de care ne apropiem ca valoare a câştigurilor. Menţionăm că valoarea indicelui pentru Cluj-Napoca este de 2,50 dolari/oră, Mai săraci decât noi:Mumbai – 2,30 USD/orăAre o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, este capitala statului indian Maharashtra şi totodată cel mai bogat oraş din India. Găzduieşte importante instituţii financiare cum ar fi Banca Indiei, Bursa de mărfuri Bombay, dar şi sediile mai multor giganţi indieni precum Aditya Birla Group, Godrej, sau Tata & Sons. Cu mari oportunităţi de afaceri şi un nivel de trai relativ ridicat, Mumbai a atras oameni din întreaga Indie şi din Asia de Sud. Dominat în trecut de industria prelucrării bumbacului, Mumbai-ul are acum o bază economică diversificată. Industria textilă a rămas importantă, însă la ea s-au adăugat industria petrochimică, prelucrătoare de maşini, electrotehnică, metaliferă şi alimentară. În Mumbai este situat Bollywood, epicentrul hindi al industriei de film şi televiziune, care produce anual cel mai mare număr de filme din lume. Jakarta – 2,30 USD/orăJakarta (foto) este capitala Indoneziei, cu o populaţie de peste 10 milioane de locuitori. Este principalul centru politic, administrativ, comercial, financiar şi industrial al ţării şi un important nod de comunicaţii. Sunt dezvoltate industria siderurgică, construcţiile navale, prelucrarea cauciucului şi lemnului, pielărie, montaj de automobile, industria alimnetară şi textilă. Delhi – 2,10 USD/orăEste principalul centru politic şi administrativ al Indiei, nod important de comunicaţii, mare centru financiar şi comercial. Sunt dezvoltate industriile bumbacului, tricotajelor, chimico-farmaceutică, constructoare de maşini, încălţămintei, prelucrării lemnului, alimentară şi poligrafică.Manila – 2 USD/orăCapitala Filipinelor depăşeşte peste 10 milioane de locuitori. Zona sa metropolitană este centrul economic, cultural, educaţional şi industrial al ţării. Principalii parteneri comericiali sunt Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Olanda, Japonia şi Taiwan-ul, principalele bunuri de export fiind aparatele electronice, fructele, zahărul şi confecţiile.Oraşe de care ne despart câteva zeci de cenţi pe orăNairobi – 2,60 USD/orăEste astăzi unul dintre cele mai importante oraşe ale Africii din punct de vedere politic şi financiar fiind capitala şi în acelaşi timp cel mai mare oraş al Kenyei.Este sediul regional a numeroase companii internaţionale precum General Electric, Young & Rubicam, Google, Coca-Cola, Airtel, şi Cisco Systems. Printre bunurile produse în Nairobi se numără articolele vestimentare, materialele de construcţie şi ţigările.Cairo –3 USD/orăEste centrul economic al Egiptului aici realizându-se două treimi din produsul intern brut al ţării. Industria este dezvoltată în special pe ramuri ca industria metalurgică, constructoare de maşini, chimică, alimentară sau servicii.Bucureşti –3,40 USD/orăCapitala reuşeşte să aibă un avans de aproape 1 euro pe oră faţă de Cluj-Napoca. Potrivit studiului UBS, raportat la preţurile din New York, Bucureştiul este unul dintre cele mai ieftine oraşe din lume. Nivelul mediu al preţurilor din Capitală, exclusiv chirii, reprezintă 39,8% din preţurile din New York, respectiv 34,7% dacă sunt incluse şi chiriile. Singurele oraşe cu preţuri mai mici comparativ cu Bucureştiul fiind metropolele indiene Mumbai şi Delhi.Pe de altă parte însă, salariul mediu net din Bucureşti reprezintă doar 13,5% din media înregistrată în New York, în timp ce remuneraţia brută echivalează cu 14,8% din venitul brut al unui locuitor al celui mai mare oraş american.Astfel, un angajat care lucrează în Bucureşti încasează un salariu mediu net de 3,4 dolari pe oră, similar cu cel înregistrat în Sofia, capitala Bulgariei, faţă de 4,6 dolari în Budapesta, 5,5 dolari în Varşovia, 6,3 dolari în Praga sau 10,1 dolari în Atena.